Ministrul Ion Ștefan, membru important al guvernului PNL, a semnat ordinul privind alocarea sumelor aferente finanțării Programului de construcții de locuințe sociale și de necesitate, pentru anul 2020. Prin acest program sunt avute în vedere 54 de obiective din judeţele ţării, însumând un total de 2.483 de apartamente, iar valoarea totală ajunge la 68.713.297 lei. În plus, în finanțare intră și 8 obiective noi, adică 266 de apartamente în valoare 800.000 lei.
În acest program se află şi judeţul Vâlcea cu municipiul Râmnicu Vâlcea care primeşte suma de 5.000.000 lei, fiind astfel în primele 10 judeţe ca suma de bani alocată. Pentru aceste proiecte de la nivel naţional, statul sprijină financiar aceste locuinţe prin alocarea de fonduri de la bugetul de stat în completarea fondurilor din bugetele locale, prin intermediul bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, la solicitarea fundamentată a consiliilor locale.
Promovarea acestor locuinţe are ca scop asigurarea unor condiţii de locuit pentru categoriile sociale care se află în dezavantaj şi care sunt prevăzute de lege. În această categorie, potrivit legii, intră cetăţenii care au un venit mediu net lunar de persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câştigului salarial mediu net lunar pe total economie aşa cum este oferit de Institutul Naţional de Statistică prin datele statistice.
Pănă în prezent agenda Ministrului Ion Ştefan este încărcată cu verificarea şi aprobarea noilor proiecte naţionale de care România are nevoie. În timp ce PSD-ul e ridicol în propuneri, doar mimând în opoziţie. În cei doi ani de guvernare a PSD-ului, cheltuielile cu investiţiile au fost minime de 3,1% din PIB în 2017 şi de 3,6% din PIB în 2018, în condiţiile în care aproape 1,8% din PIB din investiţii s-a dus în fiecare an în domeniul Apărării. În doi ani de guvernare PSD nu a investit nimic şi nu a început niciun proiect mare de infrastructură.
Departamentul de comunicare al PNL Vâlcea