Bogdan Burcea, primele declarații după ce “tricolorele“ și-au aflat adversarele de la Euro 2020!

983 0

“Tricolorele“ știu cu cine vor juca la Campionatul European din Norvegia și Danemarca, aceleași gazde ca și la turneul final din urmă cu zece ani, atunci când naționala României a cucerit ultima medalie continentală, bronzul!

Pentru competiția din decembrie sorții au scos în calea lui Neagu&comp. selecționatele din Norvegia, Germania și Polonia și vor face parte din Grupa D.

Bogdan Burcea, antrenorul naționalei, a “ghicit“ toate adversarele din grupă și s-a declarat mulțumit de tragerea la sorți. Gândul selecționerului zboară la fazele finale ale competiției din Norvegia și Danemarca.

Selecționerul a vorbit și despre situația Cristinei Neagu, care va reveni la un european după ce în urmă cu doi ani s-a accidentat grav la turneul final din Franța, dar și despre felul în care Pandemia de Coronavirus a dat peste cap planurile sale la prima reprezentativă.

 

BOGDAN BURCEA DESPRE:

 ADVERSARE:

„Sunt echipe care trebuie respectate, Norvegia este Norvegia indiferent de situație, au avut resurse, au o școală de handbal foarte bună, au prezențe ca și noi la european, peste 12, au jucătoare care revin după accidentări. Cu toate acestea, noi nu vom ridica brațele, vrem să învingem și Norvegia, vrem să învingem și Germania și Polonia”.

PANDEMIA DE CORONAVIRUS:

”Pandemia a încurcat pe toată lumea, nu numai pe noi, sper ca toată lumea să depășească cu bine și cât mai repede acest moment. Aștept cu nerăbdare reluarea activității așa cum eram obișnuit. Cel mai important pentru perioada următoare este să revenim la starea de normalitate”.

CRISTINA NEAGU:

“Cristina este un fenomen în handbalul feminin internațional, nu numai românesc, mă bucur că provine din școala de handbal românească, cred că este o mândrie pentru absolut toată lumea, pentru toți profesorii care au format-o, pentru profesorii care au antrenat-o și au adus-o la acest nivel. Sper să fi depășit momentul accindetării de acum doi ani din timpul Turneului Final din Franța. Ea e o fată puternică”.

NOROC:

”Eu sunt un antrenor norocos și sper să mă țină și de acum încolo nocorcul. În toată cariera mea de peste 25 de ani am avut parte de noroc, nu am de ce să mă plâng”.

  

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *