Cafeaua este una dintre cele mai consumate băuturi din lume. Cu lapte, zahăr, diverse arome sau simplă, poți consuma cafea în foarte multe feluri. Ei bine, nu știm dacă te-ai gândit până acum, dar poți obține o cafea cu adevărat aparte dacă adaugi un ingredient „secret”- o linguriță de scorțișoară, scrie evz.ro, preluat de Romanian Global News.
Un plus de aromă
Scorțișoara nu va modifica gustul cafelei, ci o va face puțin mai dulce, fără să mai fie nevoie de un adaos de zahăr. Indiferent dacă folosi scorțișoară pudră sau un băț de scorțișoară pe care îl lași în ceașca de cafea, ambele metode o vor îndulci.
Crește nivelul de antioxidanți
Scorțișoara conține o cantitate foarte mare de antioxidanți, substanțe benefice pentru organismul uman. S-a constatat că într-o linguriță de scorțișoară există aceeași cantitate de antioxidanți ca într-o jumătate de cană de afine.
Ajută creierul să funcționeze mai bine
Așa cum cofeina din cafea energizează organismul, scorțișoara îmbunătățește funcția de procesare cognitivă încă de la primele ore ale dimineții. Prin urmare, consumul de scorțișoară este benefic, deoarece crește nivelul de concentrare și de atenție în general.
Înlocuiește zahărul
În cazul în care ești adeptul unei cafele mai dulci, vei fi încântat să descoperi cât de bine înlocuiește scorțișoara zahărul. În acest fel vei putea evita efectele dăunătoare ale zahărului și te vei bucura totodată de un gust plăcut, dulce, așa cum îți place.
Reduce simptomele de răceală
Pentru a calma anumite simptome ale răcelii, cum ar fi durerile de gât, băuturile calde sunt ideale. Scorțișoara adăugată în cafea nu numai că atenuează durerea, ci și deschide și curăță sinusurile. De asemenea, poate reduce producția de mucus, deci ar fi indicat să pui o linguriță de scorțișoară în cafea în fiecare dimineață și vei vedea cum începi să te simți mai bine.
Susține sănătatea inimii
Consumul de scorțișoară scade riscul de apariție a bolilor de inimă cu până la 30%. Acest lucru este posibil prin scăderea nivelului de trigliceride dăunătoare, care pot duce la blocarea arterelor, dar și la alte probleme de sănătate.
Conține vitamine și nutrienți
Ca și alte condimente, scorțișoara conține vitamine și minerale în cantități ridicate. O lingură de scorțișoară conține 4 grame de fibre, dar și mangan, calciu, fier și vitamina K.
Indiferent de tipul de cafea pe care îl consumi, merită să reții beneficiile pe care o singură linguriță de scorțișoară le poate aduce organismului tău.