,,Distracție în siguranță pe pârtiile de schi”

814 0

Începând cu data de azi se deschide în mod oficial partia de schi ,, Transalpina Schi Resort,, din județul nostru, iar siguranta pe partie ține în mare parte de comportamentul celor care schiază sau folosesc placa de snowboard ori săniile.

 

Pentru aceasta jandarmii montani vâlceni reamintesc că trebuie respectate principalele reguli si măsuri specifice pentru siguranța tuturor:

* Prima regulă se referă la respectul față de ceilalți schiori si snowboarderi de pe partie. Este esențial ca toți să ne comportăm în așa fel incât să nu ne punem în pericol nici pe noi, dar nici pe ceilalți.

* Tot in funcție de nivelul de pregătire trebuie aleasă si ruta (traseul) pe partie, astfel încat să nu ne punem viața în pericol.

*  Oprirea pe partie este interzisă în zonele înguste sau acolo unde vizibilitatea este redusă. Urcarea sau coborârea pe jos (fara schiuri) se face exclusiv pe marginea partiei.

* O regulă extrem de importantă se referă la ajutorul acordat în cazul unui accident. Persoanele grav rănite nu trebuie mișcate din poziția în care sunt si jandarmii montani trebuie anunțați cât mai repede posibil prin orice mijloace.

Nu trebuie uitate  nici regulile care privesc echipamentul (casca fiind un accesoriu obligatoriu),

De asemenea, turiștii trebuie sa manifeste rabdare, sa respecte indicatiile jandarmilor vâlceni montani și să evite implicarea în conflicte de orice natură.

In cazul în care sunteți victima unui accident pe partia de schi sau martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, sunteti rugați să solicitați sprijin prin sistemul unic de urgență ‘112’ sau vă puteți adresa direct echipajelor de jandarmi montani din zonă.

INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN VÂLCEA

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *