Cum să avem învățământ dacă șmecherii îl conduc?

898 0

Votul prin care Senatul a eliminat complet din Legea educației prevederea prin care rectorii puteau deține doar ”două mandate succesive și complete” deschide larg poarta spre eternizarea acestora pe funcții. Cel care a cerut scoaterea din lege a articolului 213, aliniatul 7 este fostul ministru PSD a Educației, Liviu Pop, renumit pentru greșelile gramaticale și gafele sale.(aflam de pe site-ul europalibera.org)

În Legea Funeriu, cele două mandate ar fi trebuit să fie doar ”succesive” nu și complete, prevedere care existase până atunci în lege dar fusese exclusă tocmai pentru rectorii foloseau tot felul de tertipuri pentru a nu-și complete mandatele și a putea candida din nou, explică pentru Europa Liberă fostul ministru al educației, Mircea Miclea.

”Învățasem din ceea ce se întâmplase la Universitatea din Oradea, la UMF Timișoara și altele, când rectorii care deveneau parlamentari, de pildă, se suspendau, nu își completau mandatul, și atunci aveau dreptul la un doilea. De aceea, am scris două mandate ”succesive” și punct. A venit apoi PSD și primul lucru pe care l-a făcut a adăugat șmecheria asta cu două mandate complete, ceea ce înseamna că a deschis poarta. Adică, dacă rectorul s-a suspendat cu o zi sau o săptămână înainte de finalizarea mandatului, automat mai are dreptul la încă un mandat, după care se suspendă din nou încă o zi și mai are dreptul la încă un mandat. Și tot așa. Iar acum băieții au avut curajul să anuleze complet prevederile, deci să-i lase să fie rectori pe viață dacă vor. Ceea ce e aberant”, spune Mircea Miclea.

Să le spunem rectorilor ce se vor permanenți că anumite cluburi de nivel mondial și-au trecut în statut, imperativ, un singur mandat la conducere și acela de un an. Vezi Cluburile Rotary și Lions. Or fi știut inițiatorii lor ceva despre natura umană.

Mai multe pe:

https://romania.europalibera.org/a/cum-a-eternizat-psd-rectorii-pe-func%C8%9Bii-mircea-miclea-clicile-universitare-vor-avea-putere-discre%C8%9Bionar%C4%83/30428857.html

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *