Studiile în UK și BREXIT-ul

899 0

Aprobarea acordului de BREXIT cu Uniunea Europeană de către parlamentul britanic, își va produce în următoarea perioadă efectele în plan economic. În același timp, sectorul educațional din Marea Britanie, universitățile și alte instituții de învățământ transmit mesaje optimiste legate de traseul celor care studiază în UK sau urmează să studieze. Mesajele se referă la anul în curs, pentru că anul viitor nu se știe care va fi evoluția în sectorul educației.

Până în prezent situația este neschimbată în zona educațională. Datele oficiale publicate recent în Marea Britanie arată chiar că numărul aplicațiilor pentru studii este constant crescut – 2750, față de 2800 în 2019 și 2540 în 2018. Chiar dacă în ușoară scădere, tot sunt mai multe aplicații înregistrate față de 2018. Dealtfel, după anunțarea oficială a BREXIT-ului, peste 40 de instituții din invățământ și cercetare din UE și Marea Britanie au semnat un document public prin care se reiterează mesaje privind colaborarea și continuarea proiectelor din educație și cercetare și după momentul BREXIT.

Chiar dacă lucrurile vor rămâne neschimbate, cel puțin 1 an, consultanții IntegralEdu oferă câteva sfaturi pentru anul în curs, celor care sunt în continuare interesați de studii în Marea Britanie.

  1. Răspunde ferm la întrebarea “Vreau să studiez cu adevărat în Marea Britanie?”. Multe din opțiunile prezente în sistemul din Marea Britanie se pot găsi și la alte universități din Europa. În calitate de părinte, începeți prin a afla cât mai multe detalii legate de domeniul spre care s-ar îndrepta copilul, în funcție de ce-i place să facă. Dacă vă este greu să identificați un domeniu, puteți evalua situația cu un test de orientare profesională. Pe lângă aceasta trebui să înțelegeți concret ce implică studierea unui anumit domeniu, la o anumită universitate, cum se desfășoară studiile, ce opțiuni de cazare există, cum este viața în cadrul campusului universitar, discutați cu studenți deja înscriși la acele universități.
  2. Apelați la un consultant educațional pentru procesul de documentare și îndrumare. Aceștia sunt profesioniști care dețin cele mai noi informații din zona educațională internațională și sunt relaționați cu universități din toată lumea. Veți scuti timp, incertitudini și veți putea identifca un traseu educațional valabil pentru copil, fie că vorbim despre studiile în Marea Britanie sau altă țară.

 

  1. Evaluați opțiunile de finanțare a studiilor. Fie că vorbim despre fonduri proprii, împrumuturi sau burse, trebuie știut că un cost trebuie calculat pe toată perioada studiilor, având în vedere inculsiv cheltuielile personale și cele cu cazarea și masa. Dacă vorbim strict despre Marea Britanie, doar taxele de studiu se ridică la aproximativ 9250 lire pe an, dar există și împrumuturi ce acoperă acestă taxă de studiu, urmând ca tânărul absolvent să înceapă rambursarea acestui împrumut doar după momentul absolvirii, după ce se angajează și după ce depășește un anumit prag de venit. În contextul BREXIT, cel puțin în acest an, condițiile de acrodare rămân neschimbate.

 

  1. Nu este prea târziu pentru a aplica la studii pentru anul în curs. Chiar dacă majoritatea univeristăților au avut deadline pentru aplicații pe 15 ianuarie, sunt multe care mai au locuri libere sau suplimentări pe ultima sută de metri. Multe din universitățile din Marea Britanie își reconfigurează ofertele educaționale, acordarea burselor, în funcție de noul context politic. Din acest motiv este esențial contactul direct cu acestea la târgurile educaționale care se organizează la sfârșitul lunii februarie, unde vor fi prezente și universități din Marea Britanie cu oferte de ultim moment.

 

  1. Decizia de studia în Marea Britanie trebuie luată acum. Este foarte posibil ca sistemul să se schimbe în următorii ani, însă pentru cei admisi la studii în 2020, fie că vorbim de programe de studiu, împrumuturi sau burse, lucrurile vor rămâne neschimbate pentru anul în curs. Astfel, decizia legată de studiile în Marea Britanie trebuie să fie fermă și trebuie luată cât mai repede, pentru a accesa facilitățile prezente.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *