Ea e handbalista cu abdomenul perfect

1212 0

Naționala feminină de handbal mizează pe tinerețe în meciurile de la Turneul Preolimpic. Unul dintre ”pariurile” selecționerului Bogdan Burcea, este Elena Dache, cea mai fit dintre ”tricolore”.

Componentă a echipei HC Dunărea Brăila,  Elana are un corp de invidiat. În vârstă de 22 de ani, centrul echipei naționale de handbal a României face furori cu abdomenul său. Handbalista este mulțumită că orele petrecute la sala de forță au dat roade.

“Abdomenul am început să-l lucrez de când am ajuns la CSM București, aveam alt program acolo și a început să prindă formă. Sunt mulțumită, dar vreau să-l lucrez și mai mult. Vine vara și îmi place să fie frumos. Pentru mine, eu sunt modelul meu” – Elena Dache, componentă a echipei naționale de handbal a României.

 “Alimentația e importantă

Medaliată cu bronz la Campionatul Mondial pentru Tineret, Elena Dache consideră că sportul de performanță i-a adus cele mai mari beneficii și din punct de vedere fizic.

“Nu am niciun secret, e doar mama natură. Îmi place să lucrez, îmi place să arăt foarte bine, e un aspect important pentru mine. Alimentația e importantă, dar nu am probleme nici aici, mănânc orice, la orice oră. Datorită sportului arătăm într-un fel, suntem înalte și asta e bine” – Elena Dache, componentă a echipei naționale de handbal a României.

Elena Dache face parte din lotul României pentru turneul preolimpic, competiție ce va avea loc în Muntenegru, în perioada 20-22 martie. Thailanda, Norvegia și Muntenegru sunt adversarele „tricolorelor” în lupta pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *