Educația în vreme de COVID19: Meditaţii online pentru liceenii din mediul rural care se pregătesc de BAC

992 0

București, 18 martie. Sute de liceeni din mediul rural vor participa, pe toată perioada închiderii şcolilor din cauza pandemiei de coronavirus, la meditaţii şi ateliere de dezvoltare personală online. Mai mult decât atât, 5770 de elevi au posibilitatea de a participa la ore online susţinute de profesori pe platforma www.scoaladinvaliza.ro. Toate aceste activităţi de educaţie digitală fac parte din proiectele desfăşurate de Fundaţia World Vision România pentru elevii din mediul rural.

Meditațiile se mută online pentru liceenii de clasa a XII-a

Elevii care trebuie să susţină Bacalaureatul anul acesta sunt în pericol de a rămâne în urmă la materiile de învăţământ la care vor susţine examen, astfel că profesorii și coordonatorii proiectului „Vreau în clasa a 9-a”, program de burse pentru liceenii din mediul rural desfăşurat încă din 2008 de Fundaţia World Vision România, au demarat un program de meditaţii online. Meditaţiile online îi ajută pe cei 82 de liceenii parte a proiectului să își ducă la bun sfârșit pregătirea pentru examenul de bacalaureat. Elevii care vor beneficia de meditaţii sunt din judeţele Cluj, Vâlcea, Vaslui şi Ialomiţa, iar profesorii care vor preda digital în perioada următoare provin fie din cadrul liceelor la care învaţă elevii, fie din școlile sau instituților educaționale partenere.

Primele sesiuni de meditații online la română, matematică, biologie şi informatică au început de pe data de 14 martie și funcționează în continuare fără probleme, pe Skype.

„Educația înseamnă și adaptabilitate – este esențial să continuăm meditațiile, chiar și în contextul pandemiei, elevii de clasa a XII-a au de susținut un examen de bacalaureat și vrem să ne asigurăm că facem tot ce putem ca ei să fie pregătiți pentru el. Facem demersurile necesare pentru a asigura sesiuni de meditații online, în măsura disponibilității profesorilor cu care colaborăm și credem că această metodă este una eficientă și ne ajută să susținem mai departe misiunea organizației noastre – facilitarea accesului la educație pentru mediul rural ” , a declarat Luiza Manciu, Manager program „Vreau în clasa a 9-a”

450 de bursieri vor participa la ateliere de dezvoltare personală online

În cadrul atelierelor de dezvoltare personală, liceeni vor face în perioada următoare sesiuni de public speaking cu aplicabilitate individuală, prin care vor învăța și fixa elemente de limbaj non-verbal, paraverbal, abilităţile unui bun vorbitor, rolul intonației în exprimarea mesajului verbal.

 

Scopul atelierelor este ca elevii să identifice ce calități sunt necesare sau trebuie dezvoltate pentru fiecare elev în parte.

În perioada închiderii şcolilor din cauza pandemiei de coronavirus, elevii se vor întâlni cu psihologii și asistenții sociali ai Fundaţiei în grupuri de câte 15-20 de bursieri, tot online, prin intermediul unor aplicații dedicate care facilitează interacțiunea.

 

Proiectul “Şcoala din Valiză” aduce elevii din mediul rural la ore online zilele următoare

Chiar dacă școlile sunt închise, şi profesorii parte din proiectul Şcoala din Valiză și-au continuat activitatea de acasă, în online. Astfel că în doar două zile, acesția au pregătit 260 de lecții digitale pe platforma www.scoaladinvaliza.ro, iar 50 dintre lecții au fost deja acceste de peste 550 de elevi.

„În momentul suspendării cursurilor de la școală, primul meu gând s-a îndreptat exact către platforma <<Școala din valiză>>. Predând limba și literatura română, o disciplină la care elevii vor susține examene la finalul anului școlar, sunt conștientă că trebuie să găsim soluții pentru a-i ține pe elevi conectați cu materia, iar <<Școala din valiză>> a reprezentat soluția ideală și la îndemână. Elevii erau deja familiarizați cu platforma, lucrând pe aceasta și la ore, așa că de acasă, de pe contul personal, fiecare accesează materialele pe care eu le postez. Sunt materiale de studiu, exerciții interactive, pe placul elevilor sau chiar teste, la care sunt evaluați imediat, așadar există feedback și pentru elevi, dar și pentru mine. În plus, eu pot vedea exact ce elevi au accesat cursul, în ce moment sau cine nu l-a accesat. Elevii sunt, ca de fiecare dată când folosim tehnologia, încântați și implicați!”, a declarat Mădălina Sebe, profesor Școala Gimnazială Nr.1, Afumați, Ilfov.

 

Peste 6.000 de elevi și profesori (5.770 elevi și 320 de profesori) din zece şcoli din mediul rural beneficiază de proiectul de educaţie digitală „Școala din valiză”, implementat de Fundația World Vision România şi finanţat de Fundaţia Vodafone România. „Școala din valiză” constă într-o platformă online accesibilă profesorilor și elevilor de pe orice dispozitiv conectat la internet, dar și în valize tehnologice mobile, de utilizat în școlile lipsite de resurse. În perioada în care şcolile vor fi închise, profesorii își vor susține orele online, live, pe această platformă.

 

Alte măsuri luate de Fundaţia World Vision România până la acest moment: https://worldvision.ro/2020/03/13/coronavirus-in-romania-cum-sustine-fundatia-world-vision-romania-elevii-parintii-si-profesorii-din-mediul-rural/

Despre World Vision România

World Vision România este o organizaţie care desfaşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. În 30 de ani de prezenţă în România, am ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în aproape 400 de comunităţi din 8 judeţe.

World Vision România crede în dreptul la şanse egale pentru copiii de la sate şi de la oraş şi de aceea în comunităţile rurale unde este prezentă desfăşoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung cu focus pe educaţie şi reducera abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, angajament civic şi creştin. Copiilor li se facilitează astfel accesul la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunităţii în care trăiesc. Prin proiectele noastre, ne concentrăm pe transformarea comunităţilor şi membrilor acestora pentru a realiza o viaţa implinită pentru fiecare copil.

www.worldvision.rohttp://www.facebook.com/WorldVisionRomania, http://blog.worldvision.ro/

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *