Amenajări diverse în cartierul Nord, la solicitările cetăţenilor

1075 0

În ultima perioadă, Direcţia Administrării Domeniului Public desfăşoară în cartierul Nord mai multe activităţi vizând amenajarea unei alei pietonale pe lângă blocul F5-6. Lucrările – dispuse de către Primăria municipiului ca urmare a sesizărilor locuitorilor din zonă referitoare la faptul că tranzitul trecătorilor se făcea pe trotuarul amplasat chiar de la baza imobilului, fapt care producea constant deranj  – au constat în realizarea unei alei pavate pe spaţiul dintre cele două blocuri, în montarea de gărduleţe de delimitare, de mână curentă, de bănci şi coşuri de gunoi, în remedierea iluminatului public şi în amenajări ale zonelor verzi. Tot aici şi tot ca urmare a cererilor cetăţenilor, DADP lucrează în aceste zile la realizarea unei rampe de acces pentru o persoană cu handicap care locuieşte în blocul D2. De asemenea, în cartierul Nord, începând de anul trecut au mai fost făcute, prin intermediul DADP, lucrări la 34 de blocuri de locuinţe pentru captarea şi evacuarea apelor pluviale în vederea eliminării inundării subsolurilor.

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Primăria Râmnicului „a prins” Valul Renovării: 10 blocuri de locuințe, două licee și sediul Municipalității au fost admise la finanțare pentru creșterea performanței energetice, iar alte 9 unități școlare și 14 blocuri sunt în evaluare la Ministerul Dezvoltării

Postat de - 17 noiembrie, 2022 0
În cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 – „Valul Renovării”,  Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *