Șeful Institutului de medicină criminalistică din Hamburg: Situația în cazul pandemiei coronavirusului e extrem de exagerată

770 0

Șeful Institutului de medicină criminalistică din Hamburg: Situația în cazul pandemiei coronavirusului e extrem de exagerată. E nerezonabil ca un președinte să spună oamenilor că „ne aflăm în război”

Klaus Püschel, șeful Institutului de medicină criminalistică din cadrul Spitalului Universitar Eppendorf din Hamburg, reafirmă, așa cum susținea și luna trecută într-un interviu, că victimele de coronavirus ar fi murit oricum,, suferind de cel puțin una sau mai multe boli, iar situația în cazul pandemiei coronavirusului este una exagerată, transmite www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.

„Consider că situația este extrem de exagerată, mai ales când este vorba de posibilitatea acestui virus de „a fi un virus ucigaș”. Totodată, mi se pare nerezonabil ca un președinte să le spună oamenilor că „ne aflăm în război” sau când un cencealar federal compară situația actuală cu cel de-al Doilea Război Mondial.Aici avem un virus pe care îl cunoaștem în principiu, dar fiind clasat ca o pandemie ne provoacă reacții deosebite. Și totuși frica ne mănâncă sufletul. Nu trebuie să avem o frică deosebită pentru că există mult alte pericole în viața de zi cu zi, care ne afectează mult mai mult.
Am făcut autopsiile pentru peste 100 de persoane decedate in această regiune. Au avut complicații și alte afecțiuni grave, erau cu vârste între 50 și 100 de ani. Erau oameni care oricum nu aveau o stare de sănătate ideală. Fiecare dintre ei a avut cel puțin una sau mai multe boli- probleme cardiovasculare, infarct, boli cronice pulmonare, ciroză hepatică, insuficiență renală, diabet zaharat, demență. Acestea sunt situații care duc la slăbirea sistemului imunitar”.
Întrebat ce găsește când face autopsia unui pacient cu Covid19, profesorul a răspuns: ”În mod normal găsim infecții respiratorii și pneumonie. La pneumonie găsim un tablou colorat:schimbări la nivel celular, care sunt foarte tipice, dar și o infecție însoțitoare, o așa numită infecție bacteriană, dar și infecții nosocomiale”.
Luna trecută, profesorul german afirma că dimensiunea pandemiei de coronavirus a fost exarcebată la nivel planetar și că, în urma autopsiilor pe cadavrele celor uciși de Covid-19, legistul șef a constatat că boala este „relativ nepericuloasă” iar „persoanele respective ar fi murit în cursul acestui an”.
Klaus Püschel a susține că germanii trebuie să revină la o viață normală, în sensul ridicării restricțiilor dure impuse în contextul pandemiei de coronavirus.
Un alt expert, Hendrik Streeck, virusolog german, a declarat că nu există niciun risc semnificativ să te infectezi cu Covid-19 atunci când mergi la cumpărături, de exemplu. „Am luat mostre de pe clanțe, telefoane și toalete și nu am reușit să cultivăm virusul în laborator, pe baza acestor probe”, a declarat virusologul pentru RTL Today.

Agenția de presă a românilor de pretutindeni

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *