Comunicat de Presă APAVIL SA

791 0

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Ca urmare a apariției în data de 14 iunie 2020, într-o publicație online, a unui material prin care se aduc grave acuzații Societății Apavil SA fără a se solicita un punct de vedere al reprezentantului acesteia, ne vedem obligați față de locuitorii municipiului Rm. Vâlcea să lămurim câteva aspecte:

  • Societatea Apavil SA deține autorizație sanitară de funcționare, în vigoare, a sistemului public de alimentare cu apă potabilă pentru municipiul Rm. Vâlcea (nr. 019827/03.07.2019), emisă de Direcția de Sănătate Publică Vâlcea;
  • Apa potabilă furnizată de Apavil SA se încadrează în parametrii de potabilitate impuși de legislația națională în vigoare, calitatea apei potabile fiind atent monitorizată prin nenumărate probe de laborator, probe al căror rezultat se poate găsi și pe site-ul societății apavil.ro. Mai mult, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea prelevează probe de apă din rețeaua de distribuție a apei potabile în vederea verificării parametrilor de potabilitate;
  • programul de spălare a rezervoarelor de acumulare a fost elaborat în data de 29.05.2020 și transmis Direcției de Sănătate Publică Vâlcea;
  • Tarifele practicate de Apavil SA sunt neschimbate de la data de 01.01.2016, singura modificare, în sensul reducerii, fiind tariful la serviciul de canalizare-epurare care s-a micșorat de la 4,08 lei cu TVA, la 3,74 lei cu TVA, ca urmare a aplicării noii cote de TVA de 9%, începând cu 01.01.2019.

 

Faptul că la data de 03.03.2020 Societatea Apavil SA a primit de la Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, Licența clasa 1 pentru serviciul public de alimentare cu apă și canalizare, cu valabilitate de 5 ani, dovedește implicarea și eforturile societății de a menține standarde ridicate în ceea ce privește calitatea serviciilor oferite consumatorilor.

Publicarea unor astfel de materiale nedocumentate, din care lipsesc obiectivitatea și realitatea informațiilor prezentate, afectează grav imaginea societății și, implicit, a salariaților care muncesc pentru a aduce apa în casele locuitorilor orașului. Pentru corecta informare, Societatea Apavil SA vă stă la dispoziție cu informații ori de câte ori este necesar, conform legii 544/2001. De asemenea, puteți accesa www.apavil.ro sau, pentru orice disfuncționalitate a rețelelor de alimentare cu apă sau de canalizare, puteți să sunați la Dispeceratul Central al societății – tel. 0250820010, serviciu disponibil 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână.

 

COMPARTIMENTUL COMUNICARE, MASS-MEDIA AL SOCIETĂȚII APAVIL SA

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *