Comunicat de presă
Autorizațiile de mediu și autorizațiile integrate de mediu trebuie vizate anual, având în vedere Ordinul Ministrului Mediului nr.1150/27 mai 2020 privind aprobarea Procedurii de aplicare a vizei anuale a autorizaţiei de mediu şi autorizaţiei integrate de mediu, care a fost publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 495/11 iunie 2020 și care intră în vigoare în termen de 30 de zile de la publicare, respectiv la data de 11 iulie 2020.
Termenul în care titularul activității solicită aplicarea vizei anuale a autorizației de mediu și /sau autorizației integrate de mediu este de maximum 90 de zile și de minimum 60 de zile înainte de ziua și luna corespunzătoare zilei și lunii în care a fost emisă autorizația pe care acesta o deține. În cazul în care autorizația pe care acesta o deține a fost revizuită, termenul de 60 de zile se va calcula în funcție de ziua și luna în care a fost emisă autorizația inițială.
Pentru obținerea vizei anuale, titularul activității este obligat să solicite aplicarea vizei anuale la autoritatea publică pentru protecția mediului emitentă a autorizației de mediu/autorizației integrate de mediu, prin depunerea următoarelor documente:
- a) cererea conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta procedură;
- b) raportul anual de mediu și/sau raportările menționate în actele de reglementare, după caz;
- c) declarația pe propria răspundere că desfășoară activitatea în aceleași condiții pentru care a fost emisă autorizația de mediu sau autorizația integrată de mediu și că nu au intervenit modificări de fond care să afecteze condițiile stabilite prin autorizație, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta procedură;
d)dovada achitării tarifului, respectiv un tarif în cuantum de 100 lei în cazul autorizațiilor de mediu și 300 lei în cazul autorizațiilor integrate de mediu. Tariful nu se restituie solicitantului în cazul în care solicitarea de aplicare a vizei anuale este respinsă.
Solicitarea vizei anuale se face separat pentru fiecare autorizație de mediu sau autorizație integrată de mediu deținută de titular.
Pentru autorizația de mediu revizuită și autorizația integrată de mediu revizuită, titularul solicită aplicarea vizei în anul imediat următor revizuirii, cu respectarea termenelor legale de solicitare a vizei anuale, conform prezentului Ordin.
Pentru solicitările transmise după termenul legal, respectiv cu maximum 90 de zile și cu minimum 60 de zile înainte de ziua și luna corespunzătoare zilei și lunii în care a fost emisă autorizația pe care acesta o deține, autoritatea publică pentru protecția mediului acceptă solicitarea și, în termen de 5 zile lucrătoare, transmite titularului o notificare cu privire la nerespectarea termenului de solicitare și suspendarea actului de reglementare pe o perioadă echivalentă cu perioada de întârziere față de termenul legal.
Perioada de suspendare începe după data emiterii autorizației/autorizației integrate de mediu (ziua și luna). Totodată, autoritatea publică pentru protecția mediului informează Garda Națională de Mediu.
Pentru solicitarea de aplicare a vizei anuale se percepe un tarif în cuantum de 100 de lei în cazul autorizațiilor de mediu și de 300 de lei în cazul autorizațiilor integrate de mediu.
Director Executiv, Purtător de cuvânt,
Ing. Alin Iulian VOICESCU Cons. Alina ISTOCESCU