Începe asfaltarea străzii Mihai Eminescu

564 0

Marţi, 23 iunie, s-a dat Ordinul de Începere a Lucrărilor pentru asfaltarea străzii Mihai Eminescu, segmentul cuprins între strada Matache Temelie şi Calea lui Traian. Este cea de-a şaptea arteră de circulaţie ce intră în reabilitare de la începutul acestui an, după bulevardul Tineretului (porţiunea suprapusă cu podul peste râul Olăneşti), bulevardul Tudor Vladimirescu, strada Ferdinand, strada Ştirbei Vodă, strada Nicolae Titulescu şi strada Gabriel Stoianovici. Lucrările se estimează că vor dura aproximativ două săptămâni (în condiţii meteorologice favorabile) şi se vor derula fără restricţionarea completă a traficului auto. În luna martie a acestui an, trecerea de cale ferată de pe această stradă a fost amenajată cu dale elastice, iar în perioada următoare se va realiza şi sensul giratoriu de la intersecţia cu Calea lui Traian.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *