SCM Rm. Vâlcea, reunire cu gândul la rivalitatea cu CSM București

870 0

Florentin Pera, antrenorul formației SCM Rm. Vâlcea, ocupanta primului loc în clasamentul Ligii Florilor MOL, spune că în sezonul viitor formația bucureșteană este favorită la câștigarea campionatului.

După 3 luni și jumătate de pauză forțată din cauza Pandemiei de Coronavirus, fetele de la SCM  Rm.Vâlcea s-au reunit, iar antrenorul lor, Florentin Pera este foarte mulțumit de cum au depășit sportivele această perioadă.

”Ne bucurăm că am revenit la pregătire, ne-a lipsit, a fost o perioadă foarte lungă, fetele au arătat că au fost serioase în această perioadă, au respectat cu strictețe programul impus de preparatorul fizic” – Florentin Pera, antrenor SCM Rm. Vâlcea.

„Mă bucur să fiu din nou aici, ne bucurăm că am revenit și că suntem sănătoase. Sperăm să fie un sezon bun. A fost foarte obositoare această perioadă, nu îmi place să stau în casă, îmi place să ies, să mă plimb, să merg la antrenamente, dar din păcate aceasta a fost situația și a trebuit să ne conformăm” – Diana Ciucă, jucătoare SCM Rm.Vâlcea.

Mi-a fost dor de minge, de handbal, de colegele mele și de ceea ce făceam eu în fiecare zi și mă bucur că ne-am întors, că ne începem activitatea și că suntem cu toții sănătoși” – Cristina Florica, jucătoare SCM Rm.Vâlcea.

Pera recunoaște că sezonul viitor va fi unul aprig disputat între 4 echipe, iar CSM București este favorită la câștigarea trofeului.

CSM cred eu va pleca cu prima șansă având în vedere că beneficiază de cel mai puternic lot și cel mai mare buget. De asemenea, Baia Mare și Buzău cred că sunt pretendente serioase la titlu” – Florentin Pera, antrenor SCM Rm.Vâlcea

”Am fi avut șanse să ajungem în Final Four-ul Ligii Campoionilor”

Antrenorul vâlcencelor are și un mare regret legat de acest sezon! Și-ar fi dorit ca echipa sa să apuce să evolueze în sferturile Champions League, mai ales că ar fi fost la prima participare în această competiție.

Am primit cu supărare această veste, ne-am fi dorit să ne măsurăm forțele cu Metz, cred că aveam o șansă chiar dacă Metz este o echipă valoroasă și pleca ca favorită. Însă așa cum era planificat să se joace un singur meci pe teren neutru cred că șansele noastre ar fi crescut, am fi putut să facem un meci mare și de ce nu să ajungem în ultimul act al competiției, în Final 4 al CL” – Florentin Pera, antrenor SCM Rm.Vâlcea.

S-au reunit cu 14 jucătoare

Florentin Pera a avut la primul antrenament 14 jucătoare, care s-au antrenat pe Stadionul Municipal din Rm.Vâlcea, respectând regulile de distanțare socială.

Pe 6 iulie li se vor alătura și cele trei handbaliste spaniole: Alicia Fernandez, Marta Lopez și Mireya Gonzalez, în prezent acestea fiind în perioada de izolare la domiciliu. Pera încearcă să le aducă la echipă și pe cele două jucătoare de la Corona Brașov, Daria Bucur și Daciana Hosu.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *