Femeile trecute de 40 de ani iubesc să facă dragoste, dar…

689 0

“Viata începe la 40 de ani, până atunci faci doar cercetare”. Carl Gustav Jung

Femeilor li se aplică cel mai bine această constatare a marelui psiholog. După 40 de ani e prelucrăm toată experiență acumulată.

Femeia trecută de 40 de ani este frumoasă ca spirit, dacă aici s-a îmbogățit și dezvoltat cel mai mult.

Această frumusețe a spiritului implică atât frumusețea fizică, cât și un erotism aparte, care vine din conștientizarea faptului că timpul, uneori, nu are răbdare cu noi

După ce trec de 40 de ani, unele femei mai au viață sexuală, altele nu.

Aici intervin educația și abordarea mai mult sau mai puțin deschisă a sexualității.

Atunci când sunt supărați, cei mai mulți oameni renunță la mâncare. La ce renunță femeile atunci când lucrurile nu se întâmplă așa cum vor ele într-un cuplu? La sex.

Pare că lipsă de sex nu ne afectează sau, cel puțin, așa credem.

Sexul este că oricare altă nevoie de bază. Ce-ar fi să mâncăm o dată la două-trei săptămâni? Sau să dormim o data pe luna?

Atunci, de ce unele femei par a renunța cu atâta ușurință la sex? E doar o altă formă de a ne hrăni organismul, de a-i oferi hormonii de care are nevoie pentru a funcționa echilibrat, iar endorfinele sunt binevenite.

O femeie cu o viață sexuală regulată și satisfăcătoare are în permanență o minte bună, este binedispusă, binevoitoare, găsește soluții pentru orice, nici nu se gândește să își cicălească partenerul sau să facă mare caz de orice problemă

Haideți să nu dăm curs tiparelor greșite care ne spun că “dupa o anumită vârstă” dorința sexuală trebuie să lipsească.

Și să nu închidem ușa dormitorului, lăsând afară experiențele interesante.

Femeile trecute de 40 de ani se cunosc și se simt bine în pielea lor. Cele mai multe au o carieră ce le oferă mai multe oportunități și le permite să aibă o identitate aparte de rolul de mamă și parteneră.

În jurul vârstei de 40 de ani, femeile deja au trecut de perioada nopților nedormite, a alăptării și a schimbatului pampersilor. Se simț sexy după mult timp, unele dintre ele poate chiar au revenit la dimensiunile dinaintea sarcinilor.

Indiferent cât de mari sunt copiii, au ceva timp liber, se pot relaxa mai des. Încep să iasă din nou, cu soțul, partenerul, prietenele sau… cu altcineva. Sexul nu mai este despre cum arată, ci despre ceea ce simt!.

Întrebat dacă atunci când o femeie se așază lângă el dezbrăcată, va observa celulita sau grăsimea de pe abdomen, orice bărbat răspunde că va vedea doar faptul că ea este dezbrăcată.

După 40 de ani, scade dorința femeilor de a le face pe plac celor din jur și crește dorința de a se pune ele și nevoile lor pe primul plan.

Femeile sunt obișnuite că bărbații să fie cei care intiaza sexul. Cele mai libertine preiau acest rol, din când în când, dar până la urmă. îl cedează tot bărbaților.

Dar dacă noi, femeile, avem chef și ei nu, cum procedăm? Mergem să găsim în altă parte ce nu ni se oferă acasă?  Ce le face pe femei să își înșele partenerul de viață, mai ales după vârsta de 40 ani?

Se simt neapreciate și neglijate. Nimic nou sub soare, pentru că femeia trebuie să îndeplinească multe roluri într-o relație de cuplu: bucătăreasă, bonă, menajeră, asistentă medicală, amantă etc.

Până atinge vârsta de 40 de ani o femeie se poate simți epuizată. Dacă se simte mai mult ca o menajeră sau ca o asistentă medicală și mai puțin că o parteneră iubită și apreciată, atunci nu mai este decât un pas până la a cauta afecțiune în altă parte decât acasă.

Dacă partenerul mai petrece și majoritatea timpului la serviciu, în călătorii sau ieșind cu prietenii, iar în relația intimă a intervenit rutina, uneori o aventură va fi “medicamentul” pe care îl va alege.

 

Mihaela Iliescu

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *