Alianța USR PLUS Vâlcea – Infrastructura de utilități și servicii publice – realitate și promisiuni neonorate!

220 0

Deși ne aflăm în secolul al XXI-lea și trăim într-o țară membră a Uniunii Europene, este vizibilă pentru toată lumea discrepanța dintre o țară europeană și România, în ceea ce privește accesul cetățenilor la o serie de utilități primare, cum ar fi: apă curentă, canalizare, alimentare cu energie termică în sistem centralizat, servicii de salubrizare, alimentare cu gaze naturale ș.a.m.d.

Pentru orice cetățean european, aceste servicii sunt lucruri absolut normale, însă pentru mulți dintre locuitorii județului Vâlcea reprezintă un lux la care nici nu visează, sau, acolo unde există, sunt de proastă calitate și creează disconfort beneficiarilor.

Primăriile și Consiliul Județean au risipit banul public pe achiziții, ce s-au dovedit de cele mai multe ori inutile, pe evenimente menite să-i promoveze și să îi propulseze politic pe liderii locali ai partidelor vechi, limitând astfel accesul locuitorilor județului la servicii necesare și normale pentru un cetățean european.

Multe dintre aceste investiții ar putea fi realizate prin acesarea unor programe și fonduri europene, limitând astfel cheltuielile din bugetul propriu, însă nu a existat un interes din partea celor care conduc, de ani de zile, destinele județului, ale orașelor și comunelor.

Care este realitatea privind serviciile publice, la nivelul județului Vâlcea sau la nivel național, este dificil de aflat sau de contabilizat, deși acestea sunt informații de interes public, din cauza lipsei de transparență în administrația locală.

Despre nevoile municipiului Râmnicu Vâlcea, dar și ale unor localități vâlcene, în ceea ce privește sistemul de utilități și servicii publice și posibile soluții, au discutat joi, 2 iulie 2020, într-un live, pe Facebook:

➡️ Silvia Dinică, senator USR de București;

➡️ Andrei Gheorghiu, candidatul Alianței USR PLUS la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea;
➡️ Cristina Lacatusu, candidat la Consiliul Județean Vâlcea, din partea Alianței USR PLUS
➡️ Alexandru Baiașu, candidat la Primăria Comunei Galicea, din partea Alianței USR PLUS;
➡️ Ramona Popa, candidat la Primăria Comunei Livezi, din partea Alianței USR PLUS;
➡️ Laurentiu Ciutacu, candidat la Consiliul Local Râmnicu Vâlcea, din partea Alianței USR PLUS.

 

Este timpul să dăm VOCE cetățenilor, în administrația publică locală.

Dezbaterea poate fi urmărită aici:

https://www.facebook.com/aliantausrplusValcea/videos/963260610776167/?epa=SEARCH_BOX

Biroul de Presă – Alianța USR PLUS Vâlcea

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *