Teatru pe ulițele satelor românești

2125 0

Vara aceasta teatrul revine în aer liber, în cele mai pitorești și inedite spații alternative de joc: șurile și curțile sătenilor, grădinile și parcurile de vară din întreaga țară vor deveni pentru o seară săli de spectacol. „Teatru pe uliță”, un proiect demarat de asociația Cultură’n Șură, va duce teatrul profesionist în 12 sate și comune din județele Dâmbovița, Sibiu, Argeș, Vâlcea, Sălaj și Brăila. Dacă v-a fost dor de un eveniment teatral, urmăriți caravana Cultură’n Șură pe site-ul www.culturansura.ro sau pe pagina de socializare facebook.com/culturansura, și veniți alături de noi în oricare din localitățile în care ne vom afla pe parcursul următoarelor luni. Spectacolul începe la ora 21:30. Intrarea este gratuită.

  • Vineri, 10 iulie – Raciu, județul Dâmbovița, în curte la Marin al Popii
  • Sâmbătă, 11 iulie – Albeștii de Argeș, județul Argeș, la Casa Dobrescu
  • Vineri, 31 iulie – Pietrari, județul Vâlcea, la Jderu acasă
  • Sâmbătă, 1 august – Slimnic, Sibiu, în cetate
  • Duminică, 2 august – Arpașu de sus, județul Sibiu, în șura lui Săvulică’n Săcel

Pe traseul caravanei teatrale mai sunt înscrise localitățile Buzoești din județul Argeș, Unirea din județul Brăila și Domnin, Bobota, Ortelec, Nadiș și Bocșa din județul Sălaj.

Spectacolul „Experimentul” după texte de Ion Băieșu și alți autori români contemporani în regia lui Victor Olăhuț îi are în distribuție pe actorii Marin Grigore, angajat al Teatrului Mic din București, cunoscut pentru rolurile sale din film și televiziune; Iulian Gliță, actor și profesor coordonator de ateliere de teatru în numeroase proiecte; actrița Florentina Năstase, dublu nominalizată drept cea mai bună actriță pentru rolurile sale din teatru și film.

„Experimentul” vorbește despre relația de prietenie nefirească dintre un magistrat și un hoț din locuințe, atingând astfel un subiect sensibil în societatea noastră: corupția din sistemul judiciar și incapacitatea cetățeanului cinstit (în text, femeia de serviciu) de a demasca hoția și impostura. Spectacolului i-a fost decernat premiul special al juriului la Festivalul Internațional de Teatru „Atelier” din Baia Mare, în anul 2017.

În zilele în care va avea loc spectacolul de teatru, copiii din sat vor participa la un atelier teatral susținut de actrița Ana Turos. Din echipa de implementare a proiectului mai face parte dramaturgul Flavius Lucăcel.

Participanții la spectacole și atelier sunt rugați să poarte mască de protecție și să respecte distanțarea socială.

„Cultură’n Șură” este o organizație non-guvernamentală creată la inițiativa regizorului Victor Olăhuț al cărei principal obiectiv este promovarea și dezvoltarea culturii în zonele cu acces limitat la cultură, cu scopul de a diminua diferențele de acest tip dintre comunitățile urbane și cele rurale. Din 2013 și până în prezent, asociația a prezentat gratuit 5 spectacole de teatru în peste 50 de localități rurale. S-au jucat mai bine de 70 de spectacole pentru mii de spectatori care au văzut pentru prima dată chiar în sânul comunității lor piese de teatru clasice sau contemporane.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Parteneri: Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, EduCab România, Tur Cento Trans, ArkMedia Advertising, Primăriile comunelor Albestii de Argeș, Arpașu de Jos, Bobota, Bocșa, Buzoesti, Cehu Silvaniei, Pietrari, Raciu, Slimnic, Someș-Odorhei, Unirea, Asociația de Dezvoltare Comunitară Ortelec Zalău.
Parteneri media: Radio România Cultural, Spotmedia.ro

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”

 
A consemnat,
Crina Popescu
Bibliotecar
Biblioteca Publică Locală Pietrari

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *