Valentina Rusu Ciobanu, 100 de ani de la naștere – un Eveniment Cultural Unic în România

1046 0

EXPOZIȚIE TEMATICĂ LA PALATUL SUȚU

 

Muzeului Municipiului București – Secția Artă, în parteneriat cu Asociația pentru cultură și artă Arbor, Fundația SANTAVINERE din Chișinău, în colaborare cu Arhivele Naționale ale României-Iași, Moldova-Film, cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național, al Primăriei Municipiului București prin  Centrul Cultural Expo Arte, pregătesc prima expoziție personală, organizată în România, dedicată celei mai importante pictorițe contemporane din Republica Moldova: Valentina Rusu Ciobanu.

Anul acesta, pe data de 30 iunie, a fost semnat decretul pentru decorarea pictoriței cu Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Mare Ofițer – Artele Plastice, de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis. Pentru arta românească, în general, această zi a marcat un moment istoric și o formă de recunoaștere oficială a valorii unei mari artiste, dar și recunoașterea valorii excepționale a școlii de pictură de la Chișinău. Propunerea pentru acordarea acestei înalte distincții a fost făcută de doamna Maia Sandu, susținută de Asociația de cultură și artă Arbor și de Muzeul Municipiului București.

Expoziția dedicată aniversării artistei se va deschide în luna noiembrie la Palatul Suțu, sediul principal al Muzeului Municipiului București, una dintre cele mai vechi și frumoase reședințe aristocratice din capitala României, un edificiu care a rămas nemodificat de mai bine de 150 de ani. Aici, în două săli generoase, se organizează anual expoziții tematice cu lucrări din colecția Pinacotecii Municipiului București. Tot aici, va fi găzduită și expoziția principală dedicată pictoriței Valentina Rusu Ciobanu, un proiect câștigător și în cadrul sesiunii II/2020, organizată de AFCN.

Simultan cu expoziția principală „Valentina Rusu Ciobanu – o sută de ani de la naștere”, organizată la Palatul Suțu, va exista și o a doua expoziție, care va fi deschisă la sediul Art Room – spațiu dedicat artei contemporane aparținând Asociației pentru cultură și arte Arbor. Această asociație a fost înființată în decembrie 2017, cu scopul principal de a organiza și sprijini proiecte culturale comune, care să contribuie la dezvoltarea mobilității culturale dintre cele două maluri ale Prutului.

 

Cele două expoziții, cuprinse într-un concept inedit de prezentare, vor prezenta publicului larg românesc: pictură, artă grafică, fotografie, documente, interviuri și filme-document, multe dintre aceste materiale putând fi vizionate, cu această ocazie, în premieră absolută.

Cercetarea, care a început în acest an, se va finaliza și cu realizarea invetarierii colecției de lucrări din atelierul pictoriței, un proiect foarte ambițios, de care deja se ocupă domnișoara Anastasia Gurschi, curator, în colaborare cu artista și familia acesteia, cu aportul foarte valoros al fiului Valentinei Rusu Ciobanu, domnul Lică Sainciuc, un foarte cunoscut  grafician și ilustrator de carte.

Proiectul cultural „Valentina Rusu Ciobanu – o sută de ani de la naștere” își propune să o aducă în atenția publicului din România pe cea mai importantă pictoriță basarabeană, artista fiind și cea care a pus bazele școlii superioare de arte plastice de la Chișinău, alături de maestrul Mihai Grecu.

Valentina Rusu Ciobanu s-a născut la 28 octombrie 1920, în Vechiul Regat al României, în familia lui George și a Mariei Rusu Ciobanu. Artista a studiat timp de 2 ani la Academia de Arte Frumoase din Iași, la clasa profesorului Jean L. Cosmovici și a lui Corneliu Baba. După intrarea trupelor sovietice în România, artista se vede nevoită să abandoneze studiile de la Iași și să revină la Chișinău. Din acel moment, Valentina Rusu Ciobanu se va dedica în totalitate artei plastice, în ciuda greutăților de după război, apoi a presiunilor politice și a ostilității fruntașilor ideologici, promovați de regimul totalitar comunist. Talentul, sinceritatea estetică, rafinamentul stilistic și cromatica îndrăzneață, au făcut să fie apreciată de cei mai însemnați critici de artă ai epocii, în ciuda nesupunerii ei față de cerințele cultural-ideologice ale vremii.

 

Dr. Elena Olariu, director adjunct Artă – Muzeul Municipiului București

Victoria  Nagy Vajda, președinte – Asociația pentru cultură și arte Arbor

image description

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *