La 5 august, în anul 1922, se năștea cel mai iubit fiu al comunei Siliștea Gumești din Teleorman, care va deveni și cel mai iubit dintre pământeni, pe numele său Marin, fiul lui Tudor Călărașu – „de profesie plugar” – și al Joiței Preda.
Va purta numele mamei, dată fiind relația de conveniență dintre părinții săi, pentru că numai astfel Joița Preda putea primi pensie în continuare, ca văduvă de război.
Joița venea cu două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica – după numele bărbatului) și Mița (Tita). Tudor Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și Ion (Nilă). În familia celor doi soți se mai nasc: Ilinca, Marin și Alexandru (Sae).
Marin Preda va ajunge unul dintre cei mai importanți scriitori postbelici și un opozant al regimului comunist.
Este cunoscută afirmația sa, în fața lui Nicolae Ceaușescu, prin anii ’70: „Dacă vreți să introduceți realismul socialist în literatură, eu, Marin Preda, mă sinucid.”
Ultimul său roman lansat în 1980, „Cel mai iubit dintre pământeni”, reprezintă o critică violentă a comunismului, de aceea a fost retras din toate bibliotecile și librăriile publice sau universitare.
În dimineața zilei 16 mai 1980, scriitorul a fost găsit mort în camera sa, din vila de creație a scriitorilor, din Palatul Mogoșoaia, evident, cauzele morții sunt „necunoscute”.
Fratele scriitorului, Sae, crede că a fost asasinat de Securitate, iar probele din dosarul CNSAS ar fi dispărut. Familia sa este convinsă că moartea sa fulgerătoare are o legătură cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pământeni și a survenit în condiții neclare.
Potrivit raportului medico-legal, „moartea a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condițiile unei come etilice”.
Scurtă biografie:
1929 — În septembrie este înscris în clasa I la şcoala primară, însă tatăl nu-l lasă să frecventeze. Anul următor este reînscris în clasa I, la şcoala primară din satul natal. Se dovedeşte printre elevii cei mai buni din seria sa.
1933–1934 — În clasa a IV-a, tatăl nu-i mai poate cumpăra cărţi. Învăţătorul îl ajută să termine anul şcolar.
1934–1937 — Urmează clasele V–VII, avându-l ca învăţător pe Ion Georgescu din Balaci, un sat vecin.
Termină clasa a VII-a cu media generală 9,78. Examenul pentru obţinerea certificatului de absolvire a şapte clase îl susţine la Şcoala de Centru, din Ciolăneşti, o comună la zece kilometri distanţă de Siliştea-Gumeşti.
1937 — Se prezintă la Şcoala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medical, din cauza miopiei.
Tatăl intenţionează să-l dea la o şcoală de meserii, dar intervine librarul Constantin Păun, din Miroşi, de la care elevul Marin Preda îşi procura cărţi, care îl duce la Şcoala Normală, din Abrud, unde reuşeşte să ia examenul de bursă cu nota 10.
În toamna anului 1939, Marin Preda este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an.
În ședințele Societății Literare, din școală, unde va citi câteva schițe scrise de el, este remarcat de profesorul Justin Salanțiu, care îi prezice că „va ajunge un mare scriitor”. Cei trei ani de viață transilvană vor fi evocați în „Viața ca o pradă” și în „Cel mai iubit dintre pământeni”. În 1940, în urma Dictatului de la Viena, elevul Marin Preda primește o repartiție pentru o școală similar, din București.
În ianuarie 1941 asistă la evenimenetele rebeliunii legionare și ale reprimării ei, de către Ion Antonescu. Intră în contact cu refugiații ardeleni și se întâlnește cu siliștenii lui, stabiliți în București. Toate acestea vor fi evocate peste trei decenii, în „Delirul” și în „Viața ca o pradă”.
La sfârșitul anului școlar 1940-1941 (urmat și cu ajutorul directorului școlii), susține examenul de capacitate, însă din cauza greutăților materiale se hotărăște să renunțe la școală.
În timpul verii nu mai revine în sat: „Aveam impresia că dacă mă întorc, n-o să mai pot pleca”. Nereușind să publice nimic și nici să-și găsească o slujbă, Marin Preda o duce din ce în ce mai greu: „Mi-e imposibil să-mi amintesc și să înțeleg cum am putut trăi, din ce surse, toată toamna și toată iarna lui ’41-’42. Doar lucruri fără legătură, nefirești… N-aveam unde dormi, era lapoviță prin tot Bucureștiul, și umblam fără oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toată ziua și toată noaptea.” Uneori mai trăgea la fratele său Nilă, într-o mansardă minusculă unde „rămânea pierdut ceasuri întregi, cu coatele sub ceafă”.
În volumul colectiv de versuri „Sîrmă ghimpată”, Geo Dumitrescu include poezia „Întoarcerea fiului rătăcit”, de Marin Preda, dar manuscrisul volumului nu obține viză pentru tipărire. Tot prin intermediul lui Geo Dumitrescu, Marin Preda este angajat corector la ziarul „Timpul”, în 1941.
În aprilie 1942 debutează cu schița Părlitu’, în ziarul “Timpul”, la pagina literară „Popasuri”, girată de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani îi dă încredere în scrisul său -publică schițele și povestirile: Strigoaica, Salcâmul, Calul, Noaptea, La câmp.
În septembrie 1942 părăsește postul de corector la Timpul. Pentru scurt timp este angajat funcționar la Institutul de statistică. La recomandarea lui Eugen Lovinescu, poetul Ion Vinea îl angajează secretar de redacție la „Evenimentul zilei”.
În martie 1943 îi apare Colina, în ziarul „Vremea războiului”. În aprilie, același an, „Evenimentul zilei” publică schița Rotila. Ia parte la câteva ședințe ale cenaclului Sburătorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela Calul produce asupra celor prezenți o vie impresie, stârnind încântarea lui Dinu Nicodin, care intră în posesia manuscrisului contra unei mari sume de bani. Nuvela va fi inclusă în volumul său de debut, din 1948, Întâlnirea din pământuri. În nuvela care dă numele volumului, criticii îl recunosc imediat pe tatăl autorului, care va apărea cu nume schimbat în Moromeții. Ea este construită pornind de la tehnica „muștei pe perete“ (o narațiune perfect obiectivată, behavioristă, folosită în epocă de Albert Camus, William Faulkner sau, mai târziu, de Truman Capote). Un precursor al lui Marin Preda din literatura română fusese Anton Holban, în nuvela Chinuri.
Între 1943-1945 este luat în armată, experiență descrisă în operele de mai târziu, în romanele Viața ca o pradă și Delirul. În 1945 devine corector la ziarul „România liberă”.
Între 1949 și 1955 scrie primul volum al romanului Moromeții, considerat ca fiind capodopera lui Marin Preda.
Din 1952 devine redactor la revista „Viața românească”.
În 1956 primește Premiul de Stat pentru romanul Moromeții.
În 1954 se căsătorește cu poeta Aurora Cornu. Au divorțat în 1959.
S-a recăsătorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat în Franța la începutul anilor ‘70. În 1965 traduce împreună cu soția sa romanul Ciuma de Albert Camus
Cu cea de-a treia soție, Elena, a avut doi fii: Nicolae și Alexandru.
În 1968 este ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 devine director al editurii Cartea Românească, pe care o va conduce până la moartea sa.
În 1970 traduce, în colaborare cu Nicolae Gane, romanul lui Fiodor Dostoievski – Demonii. Romanul său, Marele singuratic, primește premiul Uniunii Scriitorilor, pe anul 1971.
În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române.
Apare ediția a doua a romanului Marele singuratic în 1976, iar în 1977 publică Viața ca o pradă, un roman autobiografic, ce are drept temă principală cristalizarea conștiinței artistului.
Opera (rezumat selectiv):
1948 — Întâlnirea din pământuri, roman;
1949 — Ana Roșculeț;
1952 – Desfășurarea;
1955 — Moromeții, roman, volumul I;
1956 — Ferestre întunecate;
1959 – Îndrăzneala;
1963 — Risipitorii, roman;
1967 — Moromeții, roman, volumul II;
1968 — Intrusul, roman;
1972 — Imposibila întoarcere, roman;
1972 — Marele singuratic, roman;
1973 — Întâlnirea din pământuri, roman (ediția a doua);
1975 — Delirul, roman;
1977 — Viața ca o pradă, roman;
1980 — Cel mai iubit dintre pământeni, roman.
Documentare realizată de Mihaela Iliescu
