Tradițiile și spiritualitatea românească au fost promovate în cadrul „Heritage Month” de către organizația de tineret a Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi

457 0

Organizația de tineret a Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi (ROYA) a desfășurat pe parcursul lunii iulie un proiect dedicat tradițiilor și spiritualității poporului român, scrie www.basilica.ro, preluat de Romanian Global News.

”Fiindcă anul acesta nu am putut călători în țară la locurile dragi nouă, ideea acestui proiect a fost să ne adâncim în moștenirea noastră românească prin postarea mai activă pe paginile ROYA de Facebook și Instagram și prin întâlniri pe Zoom”, au precizat reprezentanţii ROYA.

Proiectul, intitulat Heritage Month, a implicat mai mulţi voluntari împărţiţi în două echipe: Team Rearview și Team Headlights.

”Team Rearview a avut sarcina să găsească poze și înregistrări de la taberele din anii trecuți care evidențiau spiritul tinerilor ROYA, câștigat prin experiența lor din țară. Ei au împărtășit, prin postările pe rețelele sociale, amintiri frumoase ale locurilor bogate în spiritualitate și tradiție pe care le-au vizitat”.

”Team Headlights, pe de altă parte, a căutat să ne învețe despre moștenirea românească prin intermediul marilor părinți duhovnicești, al oamenilor de cultură și de știință, și a basmelor populare”.

Părintele Hrisostom Ciuciu de la Mănăstirea Putna s-a alăturat tinerilor în promovarea tradiţiilor româneşti. Prin intermediul unor clipuri publicate zilnic pe conturile IGTV şi Facebook al ROYA, Părintele Hrisostom a explicat tinerilor români din America câte un proverb românesc.

”Aceste proverbe ne-au înmuiat inimile, lăsându-ne să apreciem înțelepciunea strămoșească a poporului român”.

Fiecare săptămână a reprezentat o vizită virtuală în regiunile României: 1) Bucovina și Moldova; 2) Muntenia și Oltenia; 3) Maramureș; 4) Transilvania.

”Activitatea fiecărei săptămâni începea sâmbăta, cu un atelier de folclor, în care dna Roxana Popușoi, jurnalist TVR, ne-a prezentat muzica, costumele populare și tradițiile folclorice care definesc regiunea respectivă. Activitatea continua duminica cu o conferință duhovnicească susținută de un părinte din România. Astfel, deși n-am reușit să vizităm Putna, Oașa sau Valea Plopului, totuși ne-am putut îmbogăți sufletește ascultând povețele părinților care de-a lungul anilor ne-au devenit foarte dragi: Părintele Hrisostom, Părintele Pantelimon, Părintele Ieremia și Părintele Nicolae Tănase”.

Proiectul continua cu prezentarea regiunilor istorice.

”Ne revedeam marți seara pentru o prezentare în care unul sau doi membri ROYA au devenit tour guides și ne-au prezentat istoria regiunii respective, diversele tradiții culturale și experiența lor proprie. Fiecare săptămână se încheia joi seara cu rostirea unui Acatist către un sfânt român, la care au participat și ierarhii noștri”.

ROYA se află sub ascultarea Mitropoliei Ortodoxe a celor două Americi. Organizaţia are ca patron spiritual pe Sfânta Ecaterina.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *