World Vision România învață școlile cum să acceseze fonduri pentru tablete și investiții în contextul pandemiei

591 0
  • Fundația World Vision România consiliază și ghidează școlile pentru accesarea fondurilor nerambursabile ce pot fi folosite pentru achiziția de tablete, echipamente de protecție și containere mobile
  • Reprezentanții instituțiilor de învățământ au solicitat suport pentru realizarea și depunerea documentației
  • Zilele acestea, Fundația World Vision România trimite în comunitățile sărace măști, mănuși, combinezoane și dezinfectant ca parte a intervenției de urgență pentru copiii și școlile din mediul rural

 

București, 8 septembrie. Începând din această săptămână, școlile din comunitățile defavorizate în  care activează Fundația World Vision România primesc suport și consultanță din partea experților organizației pentru folosirea sistemului MySMIS, pus la dispoziție de Ministerul Fondurilor Europene (MFE), prin care potențialii beneficiari pot aplica pentru finanțare în diverse programe.

În contextul pandemiei, MFE a alocat un buget de 175 milioane de euro pentru achiziționarea de tablete, echipamente de protecție și containere mobile pentru dotarea școlilor din România. Fondurile vor putea fi accesate din această toamnă pentru echipamente care pot fi achiziționate începând cu data de 1 august 2020 și decontate în baza cererilor de finanțare depuse între 15 octombrie 2020 și 15 ianuarie 2021.

Experții World Vision îi învață, în mod voluntar, pe directorii din școlile partenere cum să obțină fonduri. Le acordăm asistență în depunerea proiectului, îi consiliem pe toată durata procesului. Reprezentanţii şcolilor au nevoie de sprijin în realizarea documentație de accesare, de cineva care să le explice mai clar ce fonduri pot cere aplicanții și considerăm că experiența noastră în domeniu le poate fi de ajutor”, a declarat Mihaela-Loredana Nabăr, director executiv al Fundației World Vision România.

Cererile de finanțare pentru accesarea fondurilor externe nerambursabile necesare achiziționării de echipamente de protecție medicală de tip dezinfectanți și/sau de containere mobile sanitare se aprobă la finanțare în limita fondurilor alocate cu această destinație, în ordinea primul venit-primul servit, cu respectarea pragului minim de calitate stabilit, potrivit ghidului solicitantului aprobat în condițiile legii.

Din intervenția World Vision România în contextul pandemiei fac parte și ghidul pentru reluarea activităților sociale și educaționale și anexa cu modelul de plan operațional elaborate de Fundație, în baza căruia s-au desfășurat activitățile educationale în perioada verii, cu acordul autorităţilor publice locale si al școlilor. Documentele pot fi găsite aici: https://bit.ly/2ZiCLql, https://bit.ly/326aqp3.

20.000 de măști pentru copiii din comunitățile vulnerabile

În perioada următoare, World Vision România va trimite către comunitățile vulnerabile în care activează aproximativ 20.000 de măști, 5.000 de perechi de mănuși, 400 de combinezoane, 400 de kituri complete de igienă, 300 de doze (50 ml) cu gel dezinfectant pentru mâini, 20 de litri de dezinfectant de mâini și 20 de litri de dezinfectant pentru suprafețe. Aceste donații sunt făcute în cadrul proiectelor de fundraising și finanțate din fonduri structurale ale Fundației, dar și prin intermediul platformei „Fă bine”.

Ne mai despart doar câteva zile de începutul noului an școlar. Toate acțiunile noastre sunt îndreptate pentru a interveni acolo unde  nevoile sunt foarte mari, în sprijinul elevilor, părinților și profesorilor, pentru ca şcoala să înceapă în siguranță. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la acest efort și continuă să susțină acțiunile noastre prin donații către  Fondul de urgență pentru copiii și școlile din mediul rural, pe site-ul worldvision.ro sau prin SMS la 8864 cu textul SPERANTA”, a adăugat directorul executiv al World Vision România.

În plus, World Vision România, cu ajutorul donatorilor săi, vine în sprijinul copiilor din satele româneşti şi le dăruieşte acestora prima tranșă de dispozitive pentru învățământul digital: peste 4.000 de tablete şi laptopuri, pentru a-şi putea continua educaţia, în oricare dintre scenariile anunţate de autorităţi. Parte din procesul de dotare a școlilor pentru începutul acestui an școlar este și donația de 21 de table interactive.

Pentru noul an școlar, World Vision România și-a propus să susțină 6.600 de copiii şi 100 de profesori din 80 de comunităţi nevoiaşe de la sate și 27 de şcoli şi 6 grădiniţe pentru renovări și reabilitări în regim de urgență.

Despre World Vision România

World Vision România este o organizaţie care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. În 30 de ani de prezenţă în România, am ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în aproape 500 de comunităţi din 8 judeţe.

World Vision România crede în dreptul la şanse egale pentru copiii de la sate şi de la oraş şi de aceea în comunităţile rurale unde este prezentă desfăşoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung cu focus pe educaţie şi reducera abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, angajament civic şi creştin. Copiilor li se facilitează astfel accesul la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunităţii în care trăiesc. Prin proiectele noastre, ne concentrăm pe transformarea comunităţilor şi membrilor acestora pentru a realiza o viaţa implinită pentru fiecare copil.

www.worldvision.ro, http://www.facebook.com/WorldVisionRomania,

http://blog.worldvision.ro/

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *