Adi Vasile, după amânarea meciului cu Rostov:”Suntem triști! Eram pe un trend foarte bun!”

779 0

CSM București nu va mai juca duminică partida cu Rostov, din Liga Campionilor, după ce rușii au anunțat că au un caz de Coronavirus în cadrul lotului și, conform legilor din țara ex-sovietică, nu mai pot face deplasarea la București, fiind obligați să stea zece zile în izolare. Confruntarea va avea loc la o dată stabilită ulterior de forul european de handbal.

Vestea nu a picat deloc bine ”tigroaicelor”, care erau gata de duelul cu Rostov. CSM București are un start perfect de sezon în Liga Campionilor, cu două victorii din două meciuri jucate, iar antrenorul Adi Vasile își punea mari speranțe că duminică fetele sale ar fi bifat-o pe a treia.

” Este un moment nepotrivit, suntem pe un trend foarte bun, avem mare încredere în noi, așa că suntem triști că nu se va juca acest meci. Am muncit mult pentru cele două victorii obținute până acum în Liga Campionilor, mă bucur că am început astfel și că demonstrăm pe teren multă calitate și spirit de echipă. Echipa arată bine și sunt foarte mulțumit de asta, raportat la perioada lungă în care nu s-a jucat handbal” – Adi Vasile, antrenor CSM București.

”Tigroaicele” nu se culcă pe ureche și iau fiecare meci pas cu pas, chiar dacă până acum nu le-a stat nimeni în cale.

”Avem în față o luptă lungă, un maraton…fiecare joc este extrem de important, acest format al Ligii Campionilor oferă mult echilibru și, în același timp, se pot întâmpla surprize care răstoarnă ierarhia de moment” – Adi Vasile, antrenor CSM București.

Se pregătesc pentru loturile naționale

Cum meciul cu Rostov, din Liga Campionilor, nu se va mai disputa, cele mai multe dintre handbalistele de la CSM București își vor muta punctul de interes către echipele naționale. Doar șase dintre ”tigroaice” vor rămâne la București în următoarea perioadă, restul se vor duce în pregătire cu formațiile de seniori sau tineret ale țărilor din care provin.

”Nemaiavând meciul, nu mai ținem atât de ridicat nivelul de concentrare și de adrenalină…nici nu trebuie să o facem, ar fi ceva artificial. Se va pleca la echipele naționale, iar noi avem multe jucătoare la loturi, doar șase vor rămâne acasă și vor avea un timp de respiro, dar se vor și pregăti alături de Iulia și Dragoș” – Adi Vasile, antrenor CSM București.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *