De la gimnastică ritmică a ajuns campioană la tenis de masă

764 0

Tania Plaian, componentă a echipei naționale de U21, și-a dorit să joace fotbal, e pasionată de tenisul de câmp și de Djokovic, iar de 9 ani câștigă medalie după medalie la tenis de masă.

Are doar 19 ani, face tenis de masă de la 10 ani, iar acum e om de bază în echipa națională de U21. Când s-a apucat de acest sport, Taniei Plaian nici nu îi trecea prin minte că va ajunge să îl practice la nivel de performanță.

În copilărie, pentru că școala unde învăța a fost desființată, fata s-a mutat la un liceu cu profil sportiv și a fost nevoită să facă și un sport.

”Până la urmă am ajuns să fac tenis de masă dintr-o întâmplare” – Tania Plaian, componentă a lotului național U21 de tenis de masă.

Idolul ei e Novak Djokovic

Înainte de tenis, Tania a mai cochetat și cu gimnastică ritmică și și-ar fi dorit să meargă și alte două sporturi.

”Nu aveam nici o treabă cu gimnastică ritmică, șase luni am făcut, dar mi-am dat seama că nu e de mine și m-am lăsat. Mi-aș fi dorit să pot să fac fotbal sau tenis de câmp” – Tania Plaian, componentă a lotului național U21 de tenis de masă. 

Chiar dacă nu a reușit să îl practice, tenisul de câmp a rămas pasiunea tinerei, iar ea nu ratează nici un turneu al jucătorului ei preferat.

“Idolul meu este Novak Djokovic, îl vizionez tot timpul și încerc să învăț de la el că este totuși numărul 1 mondial” – Tania Plaian, componentă a lotului național U21 de tenis de masă.

Deși este foarte tânără, Tania are visuri mari, iar pe unul dintre ele vrea să și-l împlinească cât de curând!

”Vreau să ajung în echipa națională de senioare și o să muncesc pentru treaba asta și vreau să demonstrez că am și eu un loc acolo” – Tania Plaian, componentă a lotului național U21 de tenis de masă.

Are sute de medalii și trofee

Cu toate că a început tenisul de masă relativ târziu, la nouă ani, până în prezent, Tania are un palmares de excepție. A câștigat medalia de aur la Campionatul European de cadeți, în proba de dublu feminin, locul 2 pe echipe la Campionatul European de Juniori, locul 2 în proba de simplu, locul 3 pe echipe și locul 3 în proba de dublu feminin, la Campionatul European de la Cluj din 2018, locul 3 în proba de simplu feminin în 2019, la Campionatul European U21.

Este ocupanta locului 2 în Top 10 Europa la Juniori în 2019. A terminat prima în Top 10 Europa Juniori în 2019. Mai are în palmares locul 3 pe echipe în 2017, la Campionatul Mondial de Juniori. În 2018 a câștigat locul 1 în proba de simplu, dublu, dublu mixt la Campionatul Național.

În 2018 și 2019,  locul 2 în proba de dublu feminin la Campionatul Național de seniori, locul 3 în Superliga Națională în 2019 și 2020 în proba de echipe la seniori.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *