În zilele de 12, 13 şi 14 mai 1881 se adunase la Sibiiu, din toate ţinuturile Ardealului şi Ţării Ungureşti locuite de români, un număr însemnat de delegaţi, trimişi de cătră alegătorii lor pentru ca să se consulte ce atitudine să ia românii în faţa alegerilor ce aveau a se face pe atunci pentru Camera din Pesta.
Am dat seamă de-atunci de încheierile luate de acea conferenţă de alegători. Acele încheieri cuprind programul partidului naţional – român, care se obligă a lupta pe cale legală pentru obţinerea următoarelor drepturi: 1) recâştigarea autonomiei Transilvaniei; 2) introducerea limbei române ca limbă oficială a administraţiei şi justiţiei în ţinuturile locuite de români; 3) numirea de funcţionari români sau, dintre neromâni, numirea acelora cari ştiu scrie şi vorbi limba română; 4) revizuirea legii asupra naţionalităţilor; 5) autonomia bisericelor şi şcoalelor confesionale; 6) crearea unei legi electorale pe baza sufrajului universal sau cel puţin investirea cu drept electoral a oricărui cetăţean ce plăteşte o dare directă; 7) colaborare cu cei ce ţin seamă de interesele şi bunăstarea poporului.
Conferenţa de-atunci a însărcinat pe comitetul ei electoral să compună un memorand esplicativ în cauză şi să-i dea cea mai întinsă publicitate.
Această lucrare au apărut acum în limbile franceză, germană şi maghiară, precum şi în cea română, şi poartă titlul: Memorial compus şi publicat din însărcinarea Conferenţei generale a reprezentanţilor alegătorilor români, adunaţi la Sibiiu în zilele de 12, 13 şi 14 mai st.n. 1881- (Sibiiu 1882/ 1 vol. 144 pag.).
Constatăm cu multă părere de bine că lucrarea aceasta, dictată de-un adânc sentiment de naţionalitate, e scrisă totuşi cu multă linişte, cu o demnă obiectivitate. Ne rezervăm plăcerea a da o seamă mai amănunţită despre cuprinsul ei; deocamdată însă credem a putea repeta ceea ce zic confraţii de peste munţi: „nici un român ştiutor de carte să nu întârzie a-şi procura această lucrare”. Repede şi în corectă grupare urmează datele autentice cari dovedesc dreptul de autonomie al Ardealului, însemnătatea politică a românilor în evul mediu atât în Ardeal cât şi în judeţele dintre Tisa şi Carpaţi; c-un cuvânt un curs de istorie şi de drept public in nuce. Pân’ acum n-a apărut nici o carte care să fi descris în mod atât de limpede situaţia politică a românilor din monarhia Habsburgilor.
Ziarele maghiare au şi început a discuta cuprinsul lucrării acesteia şi ceea ce constatăm pân’ acum e că tonul ei liniştit şi plin de demnitate a impus adversarilor. Ar fi acum de datoria politicilor influenţi din România de-a da scrierii răspândirea ce i se cuvine în coloanele presei europene. Trebuie să se ştie odată că o jumătate a poporului românesc are a suferi, sub dominaţiune maghiară, cele mai mari nedreptăţi; că fiece zi aduce cu sine o nouă tentativă în contra existenţei naţionale a acestui element, considerabil ca număr, dar şi mai considerabil încă prin aptitudinile şi calităţile lui. Popor militar în decursul evului mediu întreg, producând din mijlocul lui mari eroi şi mari regi, românii au fost încet – încet jertfa unor uzurpaţiuni pe cari astăzi nu le justifică nimic, precum nu erau justificate nici în trecut.
Pentru noi nu e îndoială că consângenii noştri din Ardeal vor izbuti a obţine de la Coroană şi de la împrejurări realizarea întregului lor program, pentru că presiunile maghiarilor, departe de-a le folosi acestora, au trezit şi mai adânc sentimentul naţional al vrednicului şi statornicului popor românesc. Observăm cu bucurie că, chiar în acele ţinuturi unde sufletul părea mai adormit, un spirit nou, dătător de viaţă, s-a deşteptat. Cine are dreptate la urma urmelor nu este pretinsul drept istoric sau dreptul public, durat în favorul unei singure naţionalităţi, a celei maghiare, cine are dreptate este realitatea etnologică, este adevărul. În numele adevărului şi sub suflarea lui binefăcătoare e scrisă şi această lucrare şi, pentru că niciodată în cursul istoriei n-am văzut adevărul învins ci pururea învingător, de-aceea şi acum putem prezice că, per ardua ad astra (prin lupta cu stelele – n.r.), cauza română va triumfa.
Mihai Eminescu – 28 octombrie 1882
