ROMÂNIA
JUDEȚUL VÂLCEA
MUNICIPIUL RÂMNICU VÂLCEA
COMITETUL LOCAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ
Comitetul Local pentru Situații de Urgență, întrunit în ședință online, la data de 07 octombrie 2020, ora 14.00, la care participă 25 de membri din totalul de 33, în baza convocării nr.37605 din 07.10.2020;
Analizând propunerile venite din partea structurilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului, serviciilor și instituțiilor publice subordonate, inclusiv societățile ETA S.A. și PIEȚE PREST S.A privind măsurile de prevenire și limitare a transmiterii virusului COVID-19;
Având în vedere prevederile Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, respectiv prevederile Hotărârii nr. 782 din 14 septembrie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 septembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
Ținând seama de prevederile Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea nr. 25/30.09.2020 privitoare la măsurile suplimentare în vederea gestionării pandemiei de coronavirus (SARSCoV-2) în județul Vâlcea;
În aplicarea Hotărârilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea nr.26/30.09.2020 și nr.27/01.10.2020 privitoare la reactualizarea scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din județul Vâlcea în anul 2020-2021, în condiții de siguranță epidemiologică;
Luând în considerare dispozițiile Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr.47/05.10.2020 privind aprobarea listei țărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice;
În conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr.1491/2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență și ale Hotărârii Guvernului nr.1492/2004 privind principiile de organizare și atribuțiile serviciilor de urgență profesioniste, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art.156, alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ și ale art.11, lit.a) din Hotărârea Guvernului nr.1491/2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă realizarea de acțiuni de dezinfecție a spațiilor publice, cu specific de aglomerație, în special a locurilor de joacă pentru copii și a zonelor de fitness urban, prin intermediul unei societăți autorizate.
Art.2. Se interzice până la data de 14.10.2020 folosirea locurilor de picnic din municipiu și se va urmări respectarea destinației de parcare publică a tuturor parcărilor, astfel încât să nu fie desfășurate alte activități în aceste zone.
Art.3. Se va respecta cu strictețe programul de lucru de către salariații primăriei conform Regulamentului Intern, cât și a măsurilor preventive de limitare a infecției cu noul coronavirus (SARSCoV-2) cuprinse în instrucţiunile proprii de securitate şi sănătate în muncă nr. 29, iar deplasările în interes de serviciu, în afara instituției, se vor face doar cu aprobarea conducătorului de structură.
Art.4. Prezenta hotărâre intră în vigoare începând cu data de 08.10.2020.
Art.4. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică tuturor structurilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului, serviciilor, instituțiilor publice și societăților din subordinea Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, precum și autorităților de ordine publică care acționează pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea.
PREȘEDINTE
COMITETUL LOCAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ,
PRIMAR
Mircia GUTĂU
Membru CLSU,
SECRETAR GENERAL
Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 07.10.2020