12 Octombrie – Ziua Eșarfelor Colorate

890 0

Ziua Eșarfelor Colorate este o campanie inițiată de Mirela Retegan și susținută de Fundația Noua Generație.

Pe 12 Octombrie, Mirela Retegan îi invită pe români să se solidarizeze cu toți copiii din secțiile de oncopediatrie din România. 12 Octombrie devine Ziua Eșarfelor Colorate, ziua în care românii arată că le pasă de copiii care se luptă cu cea mai urâtă boală.

Mirela Retegan, fondatorul Zurli, i-a luat în ultimii 10 ani sub aripa ei pe Copiii cu Branule, iar acum pornește o nouă campanie dedicată lor.

Tanti Prezentatoarea din Gașca Zurli și-a propus ca până pe 12 octombrie să strângă banii necesari pentru achiziția a 1.000 de kituri de toamnă pentru copiii aflați în secțiile de oncopediatrie din țară.

„Ne-am propus ca anul acesta să facem din ziua de 12 octombrie o zi în care prietenii noștri mici, care se luptă cu cea mai grea provocare, să aibă parte de toată atenția noastră. Vrem să le facem bucurii celor peste 1000 de copii care sunt internați în spitalele din România și să le pregătim un kit de toamnă (cu pijamale, papuci, obiecte de igienă personală, cărți, jucării), pe care Gașca Zurli să le ducă în fiecare secție.”, spune Mirela.

În secțiile de oncopediatrie cel mai purtat accesoriu este o eșarfă pe care cei mici o folosesc pentru a-și acoperi capul. În urma tratamentelor, primul care le dispare este zâmbetul de pe față, iar odată cu el și părul. Le rămâne însă speranța, neatinsă de tomografii, radioterapii, tratamente chimio.

„În ziua de 12 Octombrie, invităm românii din toate colțurile lumii să poarte o eșarfă colorată, în semn de prietenie cu ei. Invităm orice om, instituție, firmă care dorește să ne sprijine în acest demers, să vină alături de noi.

Nimic nu e prea mult sau prea greu pentru a alina suferința acestor copii. Ei trebuie să știe că nu sunt singuri și că au un rol special în inimile noastre.

Românii sunt buni și cred din toată inima că ziua de 12 Octombrie o să rămână în calendarul acestui an ciudat ca o zi în care am pus inimă de la inimă și am adus zâmbetul pe chipul copiilor bolnavi de cancer și în sufletele familiilor.”, continuă Mirela Retegan, inițiatoarea proiectului.

Cei ce doresc să susțină campania pot dona pe Galantom orice sumă doresc, oricât își permit, oriunde s-ar afla în lume. Oricine poate ajuta la strângerea celor 1.000 de pachete pentru cei mai curajoși copii. Ei sunt cei pentru care copilăria înseamnă doar o nouă tură de citostatice, o nouă serie de perfuzii, injecții și cutii întregi de medicamente, analize zilnice și incertitudini.

Enache Corina

Articole asemănătoare

Operațiunea MASCA

Postat de - 5 octombrie, 2020 0
FacebookTwitterArt-Emis.ro: ”La 31 iulie, Centrul pentru Controlul Bolilor (C.C.B.) din Atlanta recunoștea că cercetătorii săi nu au reușit să găsească…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *