Pe când în politica esterioară se operează o dislocaţiune şi o schimbare de front, d. C.A. Rosetti ne fericeşte din nou cu o scrisoare deschisă, adresată iubiţilor săi alegători. Se ştie că membrii majorităţii, pentru a împăca pe bătrânul lor şef, aşteptau să fie reales în colegiul devenit vacant şi, reintrat în Adunare, să-l pună din nou, cu entuziasm patriotic, în jeţul de prezident al Camerei. Speranţa de-a readuce pe păstorul rătăcit la turma cuvântătoare a patrioţilor se cam evaporează prin scrisoarea publicată în numărul de azi al „Românului”. D-sa cere de la alegători să-i respingă candidatura în alegerea parţială, căci nu poate lua parte la lucrările unei Camere care, ajungând acum la sfârşitul carierei sale, nu mai are timpul şi poate nici putinţa de- a se mai ocupa de legile ce demult le-a propus d-sa (reforma electorală, electivitatea magistraturii) şi pe cari acum este silit a le supune dezbaterilor viitoarelor colegii electorale.
Nu putem tăgădui că această scrisoare are proprietatea a pune multe enigme opiniei publice. Amicul cel mai călduros al d-lui Brătianu şi cu toate acestea exilat de buna sa voie în Luteţia, cu toate astea supărat foc pe majoritatea sa fidelă, rezistând rugăciunilor prin viu grai şi înscrise ale credincioşilor, respingând genuflecţiunile a însuşi ilustrului d. Câmpineanu, iată lucruri cari, spuse deodată şi pe aceeaşi pagină, sunt proprii a escita o setoasă curiozitate, cu atât mai setoasă cu cât enigma va rămânea pururea neesplicată. Chiar duioasa reîntoarcere a păstorului la turma sa, chiar călduroase îmbrăţişări şi fericite lăcrimi de revedere ar da poate enigmei o încheiere mai mult ori mai puţin teatrală, dar n-ar dezlega-o.
Oncţioasă cum este şi cu duhul blândeţei, ca toate scrierile ilustrului nostru adversar, ne întrebăm împreună cu cititorul până unde ne îndreptăţeşte ea de-a admite o sciziune în partidul liberal. Nimeni nu va putea zice că acest act, oricât de neted în formă şi oricât de ţinut în tonul blând – cuvântătorului Nestor, este o afirmare a concordiei din sânul majorităţii. Din contra, el dovedeşte neînţelegeri între majoritate şi d. C. A. Rosetti, deci între grupurile majorităţii ele ‘n de ele. Până unde însă aceste neînţelegeri se răsfrâng şi asupra d-lui I. Brătianu e o cestiune la care nu noi, ci evenimentele vor răspunde.
Mihai Eminescu – 6 noiembrie 1882
