Am publicat în numărul trecut atât textul notei otomane cât şi amănunte în privinţa părăsirii proiectului de arbitraj; astăzi aceasta pare a fi un fapt îndeplinit. Foile din străinătate analizează circulara prin care guvernul otoman propune de-a regula diferendul cu Grecia prin mijlocul unor noi negoţieri ce ar fi să se deschidă la Constantinopol. Documentul acesta, cum am văzut, este conciliant şi a trebuit să facă o impresiune bună asupra cabinetelor; faţă cu Grecia însă tonul său este foarte energic şi este evident că circulara franceză a contribuit mult la această atitudine a Porţii. Negreşit că a doua zi după conferenţa din Berlin Poarta n-ar fi cutezat să arunce asemeni acuzaţiuni, cari în parte ar fi recăzut chiar asupra cabinetului ale căror rezoluţiuni păreau a justifica pretenţiunile grecilor. Cum se vede, diplomaţii turci s-au folosit de interpretarea dată de d. Barthelemy – oştile Greciei provocate în opinia publică şi în cercurile diplomatice prin atitudinea vre [g]atului elen. Protocoalele acestor conferinţe nu mai au decât o valoare curat istorică. Mediaţiunea europeană are să se exercite asupra unui alt teren şi poate, cum se speră, cu mai mult succes. Grecii ar face bine să-şi modereze aspiraţiunile pe cari le-au crezut consacrate prin deciziunile Europei. Cu cât ei vor pune mai multă încredere în bunăvoinţa puterilor cu atât ele se vor crede mai mult datoare a regula litigiul spre satisfacţiunea poporului grecesc.
Se crede în genere că, în cazul în care propunerea turcească s-ar primi de puteri şi s-ar deschide prin urmare la Constantinopol o conferinţă a ambasadorilor, tranzacţia va căuta să se facă în următorul chip: Puterile, renunţând la graniţa dată de Conferinţa din Berlin, şi Turcia, renunţând la graniţa stabilită prin nota turcească de la 3 octomvrie trecut, ar fi vorba să se găsească o linie intermediară, acceptabilă şi din partea Turciei, şi din a Greciei. Atârnă însă, precum observă foile străine, numai de Turcia ca această nouă graniţă să poată fi trasă de noua conferinţă. Dacă Turcia va fi cuminte, dacă va propune sau va admite o linie de graniţă acceptabilă, cestiunea va fi rezolvată. Dinaintea unei soluţiuni hotărâte între Poartă şi toate puterile, Grecia va trebui neapărat să se încline. Hotărârea aceea va avea prea mare autoritate şi Grecia va câştiga astfel fără luptă, fără să-şi pună existenţa într-un joc al cărei sorţ i-ar fi atunci hotărâtor nefavorabil, încât nu e de îndoit că propunerea făcută de Poartă, dacă numai va fi sinceră, este cea mai nemerită soluţiune a cestiunii greco – turceşti.
Mihai Eminescu – 11 ianuarie 1881
