CAPITOLUL V
TURNIRUL
Revenind la municipiu, ştiam că vor fi nenumărate tentative de blocaje inițiate de adversarii politici din consiliu şi că, pentru a reuși să ne facem datoria, am nevoie de sprijinul şi de o reală competenţă a tuturor salariaților primăriei. Drept urmare, am inițiat, de la bun început, urmatoarele strategii:
− Am întocmit un program de dezvoltare pentru întreaga durată a mandatului, având ca schelet ideile de bază cuprinse în Contractul cu Râmnicenii, însușit deja de alegători prin votul acordat Primarului, pe care l-am supus aprobării întregului Consiliu local încă din prima ședință de lucru; fiind luați pe nepregătite, consilierii s-au văzut nevoiți să aprobe cu o largă majoritate programul prezentat; în program erau prezentate totodată și soluții concrete pentru rezolvarea multitudinii de probleme care produceau atâtea necazuri locuitorilor orașului, astfel încât orice vot negativ, care nu conținea o rezolvare mai bună decât cea propusă, putea fi condamnat public; mi-a fost de mare, mare ajutor acest demers, fiindcă, ulterior, la fiecare opoziție făcută unor propuneri concrete ce-mi aparțineau, le arătam aprobarea dată tot de ei, a acelui program inițial multianual; în acest fel am reușit, fără să am o majoritate în Consiliul local, să duc la bun sfârşit Contractul cu Râmnicenii, în întregul lui, ba chiar cu un bonus consistent.
- Am modificat organigrama Primăriei, creând departamente și servicii noi, obligând pe toți salariații existenți să dea concurs de atestare pe post, ori concurs de angajare pentru compartimentele nou apărute; am constituit o comisie internă de examinare şi încadrare compusă din oameni serioși și competenți; în afara atestării pe post, fiecare funcționar trebuia să completeze o fişă de auto-apreciere, odată cu susținerea unor teste psihologice de aptitudini aprobate, în prealabil, de psihologi atestați. În acest fel, am reușit, în bună măsură, să găsim omul potrivit la locul potrivit, iar sistemul de lucru, informațiile și eficiența salariaților au avut mult de câștigat; am numit în posturi de răspundere niște oameni tineri, dar pricepuţi şi conştiincioşi, fără să ținem seama nici de antecedentele politice antedecembriste (întrebarea la modă „ce ai făcut în ultimii 5 ani înainte de 1990?” mă oripila), nici de afilierea politică prezentă. Exemplificări: tȃnărul inginer Liviu Miftode – numit director tehnic, Ilie Amuzan − director la A.D.P., Maria Feroiu, Virginia Fulgescu și alți cȃţiva.
Doresc să mai subliniez ceva. Le-am atras atenția salariaţilor că nimeni nu era pus de-a pururi pe un anume post. E drept, profitam și de faptul că nu exista încă Legea funcționarilor publici, care, în opinia mea, exagerează prin sistarea dreptului superiorilor de a renunța la serviciile unui subaltern, în caz că acesta nu mai face față atribuţiilor în continuă evoluţie şi progres, din fişa postului. În lipsa unei asemenea prevederi legislative înguste, am destituit destui angajați care, fie au fost prinși cu mâța-n sac, fie au dovedit incompetenţă în rezolvarea obligaţiilor de serviciu, aducând prejudicii patrimoniului şi imaginii Primăriei. Dau câteva exemple: un director al Administrației Domeniului Public, care, după ce că era moale, neeficient, l-am prins în flagrant făcând afaceri cu târnurile (da, da, nu râdeți!) măturătorilor, consilieri juridici care pierdeau intenţionat prin neprezentare procese în instanță pe bandă rulantă, câțiva inspectori din corpul de control nou înfiinţat care nu-și făceau rondul, precum şi niște şmecheraşi-șefi de piețe. În legătură cu cele de mai sus, o să vă spun o povestioară picantă. Senatorul Șerban Săndulescu „mi-a pus o pilă”, rugȃndu-mă să-i angajez secretarul personal, fiindcă acesta era strâmtorat bănește. Cum tocmai refăcusem statul de funcții al Primăriei, unde apăruseră și posturi noi, m-am gândit că un fost secretar senatorial putea face faţă destul de bine obligaţiilor postului de vătaf de piață. Am făcut greșeala să-l numesc temporar pe un astfel de post, dar ce să vezi, în scurtă vreme a început să facă numai năzbâtii: ba „vopsea” săptămânal (decontȃnd bineînţeles valoric materialele) bordurile trotuarelor pieței, ba „dispărea” ore-n şir de la program, însă totul a culminat cu lipsa din gestiune a unor utilaje frigorifice uzate dar funcționale. În loc să-i întocmim dosar penal pentru lipsă în gestiune, tot la rugămințile celor din jurul meu, l-am dat afară din serviciu fără să recurgem la alt gen de sancțiuni, deoarece, între timp, o comisie internă mai cumsecade a casat respectivele utilaje. Dar cum nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, respectivul personaj, înrolȃndu-se, mai apoi, în cohorta ziariştilor din presa scrisă locală, a considerat că trebuie să se răzbune pe cel care şi-a pus obrazul pentru el la angajare şi care nu l-a dat pe mȃna poliţiei. De ani buni nu contenește să mă înjure, denigrȃndu-mă pe unde apucă. Iartă-l Doamne, că nu știe ce face!
După parcurgerea celor de mai sus, nu trebuie trasă concluzia că sunt un fan al sancțiunilor. Dovada o constituie faptul că am descoperit și pus pe post câţiva salariați de excepție, care azi − după 20 de ani – sunt piloni de bază ai Primăriei Râmnicului.
Deoarece în 1996 nu existau încă rețelele sociale, iar P.C.-urile și smartfon-urile nu apăruseră, trebuia să găsim un mijloc de comunicare mai directă cu locuitorii Râmnicului. Am stabilit un număr de telefon gratis, rapid, care răspundea non-stop la sugestii sau reclamații și am postat în 40 de locuri din oraș cȃte o cutie poștală inscripționată „Poșta Primarului”. Acestea erau controlate zilnic de către șoferii Primăriei, iar scrisorile îmi erau aduse, analizate cu măsuri concrete, dacă era cazul, sau li se întocmeau răspunsuri pertinente. În lipsa sistemelor moderne, a fost un foarte bun și folositor contact cu publicul din municipiu.
În acest timp, s-a mai întâmplat ceva. Alegerea mea în conducerea Federației Municipiilor din România a fost − zic eu – importantă pentru tot cursul mandatului, fiindcă, pe atunci, această federație avea o directoare executivă inteligentă, care ne ținea la curent cu realizările mai deosebite inițiate de administrațiile orașelor mari din afara ţării. Deplasările membrilor din conducerea federației, completate cu participările la școlile de vară organizate în diferite ţări civilizate, erau finanțate de organisme oficiale din străinătate americane (U.S.A.I.D.), britanice (County Concil), nemţeşti (D.D.E.) etc. Am avut şansa să învăţ multe lucruri pe care, atunci când am avut ocazia, le-am și aplicat.
Pentru a stabili un cât mai bun contact cu râmnicenii, am angajat la Primărie, ca șef de relații publice, un ziarist de soi și anume pe Tudor Iosifaru, din păcate, decedat între timp. Împreună, am stabilit o relaţie permanentă cu departamentul de sociologie al Universității din Craiova, care s-a arătat dornic de colaborare și a efectuat mai multe serii de sondaje publice stradale, pe teme de interes urbanistico-cetățenești. În acest mod, am putut completa programul Primarului cu idei valoroase venite direct din stradă.
În data de 18 iulie, a fost anunțată o vizită foarte onorantă și importantă. Majestatea Sa, Regina Ana (Majestății Sale, Regelui Mihai, român născut în România, nu i se mai permisese să revină în ţară de teama demonstraţiilor de simpatie manifestate de sute de mii de romȃni la precedenta vizită), însoțită de Alteța Sa Regală, Principesa Margareta, a vizitat Timișoara, Râmnicu-Vâlcea și Târgoviște, toate conduse de primari ai Convenției Democrate. Am fost copleșiți de alegerea făcută de Majestatea Sa. Am întâmpinat augustele personalităţi, așa cum e și normal, purtând însemnele oficiale ale rangului de Primar și am organizat o întâlnire cu simpatizanții monarhiei în sala de festivități a Primăriei, unde am oferit înalților oaspeți o foarte frumoasă icoană pictată de valoroasa specialistă în pictură pe sticlă, Maria Gaghel. A urmat o procesiune pȃnă la Biserica Sfânta Parascheva, unde preotul paroh a slujit un Te Deum. Ar mai fi de relatat un caraghioslâc: primul ministru, Nicolae Văcăroiu, necăjit de publicitatea făcută demonstrațiilor de simpatie a miilor de orășeni din municipiile vizitate de Majestatea Sa, Regina Ana, ne-a amenințat public pe noi, pe cei trei primari, că ne va destitui, deoarece am organizat ceremonii oficiale pentru primirea unei persoane „oarecare” (!). De-a dreptul ilar! Primul Ministru nu are nicio autoritate asupra unui primar de municipiu, așa încât amenințările proferate public erau gratuite și ridicole.
Capitolul următor, în ziarul de mâine
