Noi parteneri la Mogosoaia ClasicFest – Culturile lumii

688 0

Comunicat de presă

La cea de-a XI-a ediție a Mogoșoaia ClasicFest – Culturile lumii, care va avea loc în perioada 28 – 29 mai 2022, la Palatul Mogoșoaia, noi parteneri s-au hotărât să susțină eforturile făcute de Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului și Asociația Pro Valores. Eveniment organizat în parteneriat cu Primăria Capitalei prin ARCUB se va bucura și de sprijinul Ameropa Grains  și Moutai Romania – Lina Star Royal Spirits Ro.

Pe parcursul celor două zile de festival veți putea cunoaște prin muzică, literatură, artă plastică, dans, imagini și tradiții, tări ca: Armenia, Spania, Ungaria, Lituania, Peru, Mexic, China și România.

Ameropa Grains recunoaște arta și cultura drept domenii de excelență și alege să fie partener al unor importante manifestări culturale românesti,  așa cum este și Mogoșoaia ClasicFest 11, prin intermediul căreia își propune promovarea C.A.R.E., valorile-fundament ale companiei: Conexiune puternică, Agilitate, Responsabilitate, Expertiză.

“China Moutai. A toast to China, a toast to the world” este genericul sub care va fi prezentat la Mogoșoaia ClasicFest – Culturile lumii, lichiorul național chinezesc produs in provincia Kweichow, China, o licoare cu o lungă istorie produsă exclusiv in orașul Moutai. 100% organic, este produs dintr-un amestec de sorg roșu, grâu și apă, iar ciclul de producție durează 5 ani, trecând prin nu mai puțin de 30 de procese și 165 de proceduri diferite. Spiritul Moutai este cultivat manual după calendarul lunar, iar arta producției se transmite din generație în generație. Lina Star Royal Spirits RO este distribuitorul autorizat al Kweichow Moutai în România.

Timp de două zile, la  Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia vă veți putea bucura de: concerte, expoziții de artă plastică, fotografie, obiecte tradiționale, proiecții de filme, spectacole de dans, ateliere handmade pentru copii, conferințe, prezentări de carte.

Seria de atracții va începe sâmbătă 28 mai, de la ora 10,00, cu suita de manifestări propusă de Uniunea Armenilor din România: prezentare de filme documentare despre Armenia și a filmului “Când moartea întârzie să apară (povestea lui Harutiun Fringhian)” – regizor Armine Vosganian, spectacolul „Inteferențe armenești” – protagoniste Mihaela Vosganian și coregrafa Liliana Iorgulescu, expoziția de artă plastică Ervant Nicogosian, cu participarea doamnei Gilda Mologhianu – fiica artistului, spectacolul “Ecouri din Ararat” susținut de: Cosmin Rafael Bălean – duduk și tav shvi, Ana Maria Stănoia – soprană și Cristina Struța – pian, precum și “Povestea cafelei” cu Gheorghe Florescu.

La ora 13,00 va avea loc Festivitatea de premiere și vernisajul expoziției laureaților ediției a III a a Concursului Internațional de artă plastică “Martha Bibescu”.

La ora 13,40 – Lituania, prin ambasada sa de la București, va prezenta expoziția “Unseen Lithuania. XXI century” de Marius Jovaisa, precum și cărți ale autorilor lituanieni traduși în limba română.

De la ora 14,00 se vor succeda manifestările oferite de Ungaria, prin Institul Cultural Maghiar Franz Liszt de la București: expoziția intitulată “Turneul lui Liszt Ferenc în Banat, Transilvania, Muntenia şi Moldova, în 1846-1847”, un recital susținut de laureații celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Muzicii Maghiare organizat de Institutul

Liszt, Centrul Cultural Maghiar București. Vor evolua baritonul Andrei Marinache, pianista Cristina Gârbea, mezzosporana Milița Pantin și pianistul Theodor Dumitru. Apoi vor putea fi urmărite filme despre artiștii vizuali maghiari: Rabóczky Judit Rita, Barakonyi Zsombor, Lukácsi László, Majoros Áron Zsolt și Borsi Flóra și filme de prezentare a țării vecine.

La ora 16,00 vor începe manifestările propuse de România: conferința “Viorel Mărginean– personalitate a artei plastice europene”, la care participă academicianul Mircia Dumitrescu, pictorul Gheorghe Dican – vicepreședinte al UAP și pictorul Alexandru Mărginean – fiul marelui pictor recent dispărut. Cu acestă ocazie va fi prezentat noul album cu creații ale regretatului pictor și vor fi expuse și câteva lucrări ale sale. Evenimentul plastic va fi urmat de recitalul de muzică românească susținut de Ansamblul Musica Viva alcătuit din violonistul Adrian Florescu, violoncelistul Florin Mitrea și pianista Andreea Butnaru.

Duminică 29 mai, de la ora 10,00, au loc evenimentele culturale propuse de Ambasada Peru: prezentarea expoziție de fotografie “Qhapaq Ñan” – sistemul rutier inca, prezentare de filme documentare despre Peru și un concert susținut de artistul peruan Itto Meza, care va cânta muzică tradițională andină.

De la ora 11,30 debutează manifestările propuse de CHINA, prin Institutul Confucius din cadrul Universității din București: parada costumelor tradiționale din China, prezentare expoziției de instrumente tradiționale chinezești și de artă chineză, prezentare de filme documentare despre China,  un spectacol cu dansuri tradiționale, coordonat de profesoara Li Zengtaozi, precum și un recital susținut de cântărețul Fang Shuang. De asemenea, vor fi organizate demonstrații de caligrafie chineză și un atelier de pictura a măștilor de operă în stil Beijing.

La ora 13,00 vor începe evenimente oferite de Ambasada Mexic: prezentarea expoziției de obiecte de artă mexicană, prezentare de cărți mexicane traduse în limba română, precum și a unor filme documentare despre Mexic.

De la ora 14,00 – Spania, prezintă propuneri culturale oferite prin Institutul Cervantes: expoziția “Portrete de scriitori spanioli și hispanoamericani” de Mario Muchnik, o prezentare de carte a unor autori spanioli, traduși în limba română și un concert cu muzică spaniolă susțiinut de Duo Kitharsis, ansamblu chitarisatic multipremiat, alcătuit din Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan.

Pe parcursul ambelor zile de festival vor avea loc ateliere handmade, coordonate de Olesea Savvateeva. Locurile la aceste atelierele pentru copii și adolescenți sunt limitate. La fiecare dintre acestea vor fi acceptați maxim 10 participanți. Doritorii trebuie și exprime dorința scriind pe adresa asociatiaprovalores@gmail.com.

Accesul la manifestările festivaliere din spațiile interioare ale  Palatului Mogoșoaia, se face pe baza biletului de acces în muzeu.

Mai multe amănunte pe:

https://www.asociatiaprovalores.ro/mogosoaia-clasic-fest-2022/

Organizator: Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului Primăria Municipiului Bucureşti

Eveniment organizat în parteneriat cu Primăria Capitalei prin ARCUB

Sponsori: Ameropa Grains, Lina Star Royal Spirits RO, Heidi Chocolat și Monitorul oficial

Parteneri: Asociaţia Culturală “Pro Valores”, Ovalsart, Uniunea Armenilor din România, Ambasada Republicii Lituania în România, Institutul Confucius din cadul Universității din București, Ambasada Mexic în România, Ambasada Peru în România, Institutul Cervantes, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Trinitas TV, HotNews.ro, Agerpres, Amos News, Observator cultural, Propagarta, Modernism, Bucureşteni.ro, JurnalMM.ro, onlinegallery.ro, Romania pozitivă, Roportal.ro, Agentia de carte, România pozitivă.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *