„Moromeții 2” și „Parking”, la Festivalul literar româno-britanic ROMANIA ROCKS

1055 0

Festival literar româno-britanic ROMANIA ROCKS continuă cu proiecția și difuzarea, la sediul ICR Londra, a filmului „Moromeții 2”, în regia lui Stere Gulea, sâmbătă, 7 noiembrie, și a filmului „Parking”, în regia lui Tudor Giurgiu, duminică, 8 noiembrie, transmite Romanian Global News.
De asemenea, seria de conferințe „Rock talks” din cadrul Festivalului a debutat, săptămâna aceasta, cu un dialog inedit între scriitoarea britanică Deborah Levy („Beautiful Mutants”; „Swallowing Geography”; „The Unloved”; „Diary of a Steak”; „Billy & Girl”; „Swimming Home”; „Hot Milk”; „The Man Who Saw Everything”, aflată de trei ori pe lista scurtă a Booker Prize) și poeta, prozatoarea și criticul de artă Magda Cârneci („Chaosmos”; „A Deafening Silence”, volume traduse în limba engleză). Seria de dialoguri între scriitori români și britanici va continua joi, 5 noiembrie, cu AL Kennedy și Ioana Pârvulescu, două autoare de renume, cu un simț al umorului desăvârșit, ce se întâlnesc pentru prima dată într-o discuție moderată de Rosie Goldsmith, iar poetul, romancierul și eseistul, Ben Okri (câștigător al premiului „Booker”), îl va întâlni pe scriitorul Norman Manea vineri, 6 noiembrie.
Seria „Rock Talks” din cadrul Festivalului va continua, săptămâna următoare, cu un dialog între doi scriitori de succes și personalități publice: Elif Shafak, romancier turco-britanic și activist, și Matei Vișniec, romancier, dramaturg și poet. Discuția între doi traducători recunoscuți internațional, Sean Cotter și Philip Boehm, ce se întâlnesc pentru a dezbate viața și opera lor, modul în care abordează traducerea unor autori, precum Herta Müller și Mircea Cărtărescu, va încheia seria de dialoguri de succes.
În această săptămână, Ruxandra Cesereanu (Cluj, România) și Andrei Codrescu (NY, SUA), două figuri literare importante, poeți și autori sfidează spațiul și timpul prin lecturi și conversații pentru visători lucizi în cadrul evenimentului „When distance becomes air / Când distanța devine efemeră”. Vineri, 6 noiembrie, va avea loc lansarea cărții „Femei” de Mihail Sebastian, în cadrul unei discuții online între traducătorul Philip O‘Ceallaigh și Camelia Crăciun (Universitatea din București, Departamentul de Studii Iudaice).
Două evenimente speciale, „Voci românești în Marea Britanie”, ce reunește autori români și moldoveni pentru care Marea Britanie le este casă și inspirație de mulți ani, și „1-2-3-4 O’CLOCK ROCK!”, eveniment în cadrul căruia vor avea loc sesiuni live cu unii dintre cei mai sclipitori și plini de har scriitori ai României și un concert rock susținut de Ionuț Ruscior, vocalistul trupei Publika, împreună cu invitați britanici, vor încheia vineri, 13 noiembrie, această primă ediție de succes a Festivalului literar româno-britanic „Romania Rocks”, organizat de reprezentanța Institutului Cultural Român la Londra.

Romanian Global News

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *