Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea;
Luând în considerare prevederile Hotărârii Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, încuviințată prin Hotărârea Parlamentului nr.5/2020, prelungită prin Hotărârile Guvernului nr.476/2020, nr.553/2020, nr. 668/2020, nr.782/2020, nr. 856/2020 și nr.967/2020;
În temeiul prevederilor art.133 alin.(2), lit.a) coroborate cu prevederile art.134, alin.(1), lit.a), alin.(3), lit.b) și ale art.155, alin.(1), lit.b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, emite următoarea
D I S P O Z I Ţ I E :
Art.1. (1) Se convoacă în şedinţă extraordinară, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, în data de 20.11.2020, ora 11.00, la Filarmonica ”Ion Dumitrescu” – Sala Lahovari din Calea lui Traian nr. 138 B.
(2) Ședința se va desfășura avându-se în vedere măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.
(3) Pentru asigurarea caracterului public al ședinței vor fi luate de către conducerea Filarmonicii măsurile tehnice necesare transmiterii on-line a acesteia. De asemenea, în măsura în care reprezentanții mass-media doresc să participe la ședință vor anunța în prealabil despre intenția acestora la adresa de e-mail ”primaria@primariavl.ro”.
Art.2. Proiectul ordinii de zi a ședinței extraordinare este prezentat în anexa care face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art.3. Membrii Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea vor prelua materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi de pe site-ul instituției, www.primariavl.ro, secțiunea Consiliul – Ședințe Consiliu Local – Convocări și Proiecte de Hotărâri CL, fiind invitați, totodată, să formuleze și să depună amendamente asupra proiectelor de hotărâri supuse aprobării.
Art.4. Prezenta dispoziţie se dă publicităţii şi se comunică în copie:
– Direcţiei Administraţie, Juridic, Contencios;
– Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”;
– tuturor membrilor Consiliului Local.
PRIMAR, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
Mircia GUTĂU SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 16.11.2020
ANEXĂ LA DISPOZIȚIA PRIMARULUI
3433 DIN DATA DE 16.11.2020
PROIECTUL ORDINII DE ZI A ȘEDINȚEI EXTRAORDINARE DIN DATA DE 20.11.2020:
- Proiect de hotărâre privind completarea componenței comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, organizate prin Hotărârea Consiliului Local nr.263/3 din 11.11.2020.
SECRETAR GENERAL, Intocmit,
Ion DIDOIU Serv. APL,