Lansarea proiectului “Amenajare Parc Zona Nord”

658 0

Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Râmnicu Vâlcea anunță lansarea proiectului Amenajare Parc Zona Nord  – cod SMIS 128221, finanţat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.2. Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului.

 

În data de 13 mai 2020 a fost semnat Contractul de finanțare aferent proiectului, între Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Organismul Intermediar Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud – Vest Oltenia și Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Râmnicu Vâlcea.

 

Bugetul proiectului este de 7,603,511.88 lei, cu valoarea contribuţiei nerambursabile de 6,843,042.27 lei, din care contribuția din FEDR – 5.935.291,78 lei și valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național de 907.750,49 lei. Perioada de implementare a proiectului este, conform contractului de finanțare, de 41 de luni, din data de 30.08.2018 până în data de 31.12.2021.

Obiectivul general al proiectului este reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Proiectul are ca obiective specifice următoarele:

– refuncționalizarea suprafeței de teren degradat situat în zona nord a municipiului și transformarea acesteia în spațiu verde urban;

– creșterea suprafeței de spațiu verde pe locuitor;

– utilizarea în scop recreativ a terenului;

– îmbunătățirea calității mediului prin înființare de spații verzi;

– conștientizarea populației privind importanța spațiilor verzi;

– îmbunătățirea aspectului peisagistic;

– creșterea atractivității orașului și diminuarea migrării demografice.

 

Principalele categorii de lucrări de intervenție propuse sunt:

– amenajarea terenului – curățarea zonei amenajate și decolmatarea luciului de apă, terasamente, plantarea de arbori, montarea de gazon;

– amenajare pistă pentru biciclete;

– realizarea de foișoare, zone de odihnă/popas dotate cu mobilier;

– amenajarea de locuri de joacă pentru copii, locuri pentru fitness seniori (peste 50 ani)  și tineri (peste 13 ani), terenuri de volei/badminton, etc.;

– realizarea unui sistem de iluminat;

– introducerea unui sistem de irigare automatizat alimentat de la luciul de apă existent;

– amenajarea unei platforme subterane pentru colectarea selectivă a deșeurilor;

– racordarea la utilitățile publice;

– montarea unor fântâni arteziene plutitoare;

– construire grupuri sanitare pentru femei, bărbați și persoane cu dizabilități.

 

Date de contact:

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea

Tel: 0250.731.016; Fax: 0250.731.843

E-mail: primaria@primariavl.ro

Articole asemănătoare

Bilanț 2022

Postat de - 3 ianuarie, 2023 0
FacebookTwitterE sfârșit de decembrie și timpul curge parcă mai iute, dornic să treacă repede într-un nou an. Așa că nu…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *