Primăria municipiului premiază 35 de cupluri de râmniceni la aniversarea a 50 de ani de căsnicie

647 0

Primăria municipiului rămâne fidelă tradiţiilor locale şi organizează în contextul sărbătorilor de iarnă o ceremonie mai specială ”Nunta de Aur” în cadrul căreia sunt premiate 35 de cupluri de râmniceni la împlinirea a 50 de ani de căsnicie. Pentru evitarea oricăror riscuri de îmbolnăvire cu Covid-19 şi conformarea la reglementările în vigoare, ceremonia se va desfăşura pe parcursul a patru zile, în perioada 8 – 11 decembrie, astfel încât numărul persoanelor prezente în Sala de Consiliu a Primăriei municipiului să fie cît mai redus. La debutul acţiunii, primarul Mircia Gutău le-a înmânat câte o Diplomă de Fidelitate şi tichete sociale în valoare de 600 de lei sărbătoriţilor zilei, subliniind că aceştia reprezintă un exemplu de statornicie şi dragoste demn de urmat de către întreaga comunitate.

De la debutul acestei iniţiative, în anul 1999, şi până în prezent, 2338 de cupluri de râmniceni au fost aniversate la Primăria municipiului cu ocazia unei jumătăţi de veac de căsnicie, aceasta fiind cea de-a treia ceremonie organizată în cursul anului 2020.

În aceeaşi notă festivă, la finele săptămânii trecute, 17 vârstnici din Râmnic cu vârste cuprinse între 90 şi 95 de ani au intrat în Clubul Longevivilor, primind la domiciliile lor diplome şi tichete sociale cu valori cuprinse între 500 de lei (pentru categoria de vârstă 90 – 94 de ani) şi 700 de lei (pentru categoria de vârstă peste 95 de ani). În cei 8 ani de existenţă a acestei tradiţii, 631 de nonagenari din municipiu au primit această expresie a respectului acordat de către Municipalitate celor mai vârstnici membri ai comunităţii locale.

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *