Pepco România donează peste 85.000 de euro pentru a ajuta 527 de copii din programele World Vision România

754 0
  • Donația Pepco se ridică la aproape 418.000 de lei, de care vor beneficia în total 527 de copii din programele World Vision
  • Suma acoperă 60 de burse acordate tot atâtor copii pe o perioadă de un an, pentru a-i ajuta să meargă la liceu prin programul „Vreau în clasa a 9-a” al organizației
  • Bursele vor fi folosite pentru a deconta transportul, cazarea, rechizitele, materialele școlare pentru copiii merituoși ale căror familii nu le pot asigura sprijinul necesar pentru a frecventa cursurile liceale
  • Donația va finanța și o Școală de vară la care vor participa, pe lângă cei 60 de bursieri, alți 467 de copii de școală primară și gimnazială din programul „Pâine și Mâine” al World Vision România

 

Compania Pepco România oferă un ajutor financiar în valoare de peste 85.000 de euro (417.760 de lei) pentru a sprijini 627 de copii înscriși în programele educaționale derulate în cursul anului școlar curent de către Fundația World Vision România.

 

Circa 60% din suma donată de companie este destinată asigurării de burse școlare pentru 60 de copii beneficiari ai programului „Vreau în clasa a 9-a”. Acesta este unul dintre cele mai longevive programe ale Fundației, ajuns în prezent în cel de-al 12-lea an de existență, interval în care a susținut peste 3000 de elevi să absolve liceul.

Bursele sunt oferite copiilor cu vârste între 14 și 18 ani ale căror familii nu au resursele necesare pentru a-i susține financiar să își continue studiile liceale. Deși și-au câștigat pe merit locul la liceu, acești copii au mari dificultăți în a-și continua studiile, din cauza situației economice precare a gospodăriei. Bursele se acordă pe toată durata celor patru ani de studii liceale și acoperă activități educaționale, transport, cazare, rechizite și materiale școlare, sesiuni vocaționale, precum și alte activități, cum ar fi activități de educație nonformală, educație financiară, responsabilitate socială, socializare – prin petrecerea unui timp liber de calitate.

Principalele criterii de selecție a bursierilor sunt venitul scăzut al familiei (sub 800 de lei lunar) și condițiile specifice fiecărui caz, precum apartenența la o comunitate vulnerabilă, izolată geografic, discriminată sau săracă.

„Donația Pepco România, un partener de tradiție al World Vision România, ne permite să mărim numărul de burse acordate unor copii săraci din mediul rural care nu au altă șansă la viitor mai bun decât educația”, declară Mihaela Nabăr, director executiv al Fundației World Vision România. „Din păcate, asistăm în acest moment la o criză de o amploare nemaiîntâlnită în învățământul din mediul rural, acolo unde pandemia a exacerbat inegalitățile oricum pronunțate din sistemul de învățământ. În comunitățile rurale sărace școlile au acces limitat la resurse esențiale, iar familiile, grav afectate de dispariția locurilor de muncă, inclusiv a celor cu ziua, își pun deja problema supraviețuirii. Avem în față perspectiva creşterii nivelului abandonului școlar în 2021. În aceste condiții, donații precum cea a Pepco România înseamnă, la propriu, salvarea copiilor, a șanselor lor la o viață mai bună. În această perioadă, sprijinul companiilor se poate dovedi salvator, inclusiv prin redirecționarea cotei de 20% din impozitul pe profit către ONG-urile care oferă sprijin acestor copii ignorați.”

În acest an, restul de aproximativ 40% din donația oferită de Pepco România va fi utilizat pentru finanțarea unei Școli de vară pentru 467 de elevi din programul „Pâine și Mâine” al World Vision România, care va avea loc în perioada august-septembrie 2021. Acesta este un alt program multianual al organizației, care oferă o masă caldă și educație remedială (meditații după ore și ajutor la teme, cu ajutorul unor profesori colaboratori) pentru elevii de școală primară și gimnazială.

În cadrul acestei Școli de vară, cei 60 de bursieri Pepco vor organiza ei înșiși – în premieră – sesiuni de mentorat și activități de petrecere a timpului liber pentru colegii lor mai mici.

 

Despre World Vision România

World Vision România este o organizaţie creştină, care desfaşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Inspirată de valorile creştine, fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. În 28 de ani de prezenţă în România, am ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în aproape 400 de comunităţi din 8 judeţe.

World Vision România crede în dreptul la şanse egale pentru copiii de la sate şi de la oraş şi de aceea în comunităţile rurale unde este prezentă desfăşoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung cu focus pe educaţie şi reducera abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, angajament civic şi creştin. Copiilor li se facilitează astfel accesul la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunităţii în care trăiesc. Prin proiectele noastre, ne concentrăm pe transformarea comunităţilor şi membrilor acestora pentru a realiza o viaţa implinită pentru fiecare copil.

www.worldvision.ro,  http://www.facebook.com/WorldVisionRomania, http://blog.worldvision.ro/

 

Despre PEPCO România

PEPCO  este un lanț european de retail care oferă clienților săi acces ușor și rapid la toate produsele dorite sau necesare, pentru a-și îmbrăca familia și pentru a-și îngriji sau decora casele, la prețuri mici. PEPCO operează 2000 de magazine în Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Lituania, Letonia, Italia, Polonia, Romania, Slovacia, Slovenia, Serbia si Ungaria. Brand-ul a fost lansat în 2004 în Polonia și de atunci a captat interesul unui număr tot mai mare de clienți, extinzându-și ulterior operațiunile în Europa Centrală și de Est.

În domeniul responsabilității sociale, PEPCO se concentrează pe sprijinirea copiilor, implicându-se în principal în activități care vizează îmbunătățirea calității timpului liber. Există în derulare zeci de programe CSR la locul de muncă în fiecare țară în care PEPCO este prezent. În toate aceste țări cooperăm cu organizații neguvernamentale care ajută copiii din familiile sau comunitățile defavorizate. Aceste organizații se concentrează pe dezvoltarea personală și emoțională a copiilor, pe consolidarea abilităților și competențelor acestora și pe sprijinirea accesului la educație. De asemenea, întreprind activități care vizează creșterea interesului lor pentru artă, cultură și sport.

www.pepco.ro

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *