24 ianuarie, moment inedit propus de Teatrul Anton Pann Mihai Viteazul și Alexandru Ioan Cuza, pe cai, în mijlocul mulțimii

437 0

24 ianuarie, zi cu o semnificație deosebită pentru istoria poporului român, Ziua Principatelor Române sau Mica Unire. Având în vedere importanța acestei zile, actorii Teatrului Anton Pann din Rm Vâlcea s-au gândit să organizeze un spectacol ceremonial stradal, propunându-vă un moment inedit . Pe cai și pe un traseu bine stabilit, costumați în haine de sărbătoare ce vor înfățișa personaje ale istorie, precum Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza și doi boieri ai acelor vremuri, cu pornire din Scuarul Mircea cel Bâtrân, pe Calea lui Traian, în jurul orei 12.00 vor ajunge la Catedrala din Ostroveni.

Suntem convinși că acest moment cultural dedicat Unirii Principatelor Române va rămâne semnificativ, prezența unor personaje istorice pe cai, pe străzile Râmnicului, cu siguranță va atrage privirile trecătorilor. Chiar și pentru o clipă, cei care îi vor vedea își vor aminti de aceste două mari personalități, Mihai Viteazul, primul unificator al neamului românesc și domnitorul Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Române.

Succesul pe care l-au avut cu spectacolul dedicat Micii Uniri, eveniment care s-a desfășurat pe 24 ianuarie 2020 în amfiteatrul Teatrului Anton Pann, râmnicenii aplaudând această inițiativă, i-a determinat să iasă puțin din atmosfera unui spectacol propunându-vă acest moment, zicem noi, plin de inedit.

Ei vor pleca de la Teatrul Anton Pann  în jurul orei 10.15 pentru a ajunge la ora 10.30 în Scuarul Mircea cel Bătrân unde, pentru aproximativ 15 minute, vor susține un prim moment artistic. Pe cai, însoțiți de jandarmi în ținută de ceremonie, își vor continua drumul pe Calea lui Traian, strada Dacia, strada Luceafărului, bulevardul Tineretului, cu oprire la Catedrala Înălțării Domnului din Ostroveni. Cel de al doilea moment artistic și prezența lor pe cai, înfățișând personajele amintite mai sus, speră ei, să-i surprindă în mod plăcut pe cei care vor ieși de la slujba de duminică și cei care din întâmplare se vor afla în acel moment acolo. Cu siguranță spectacolul ceremonial pe străzile Râmnicului va fi ușor de reținut, cei care-l vor vedea conștientizând importanța zilei de 24 ianuarie în istoria poporului român. În acest demers al lor sunteți invitați să participați si dumneavoastră pentru ca împreună să ne bucurăm de semnificația zilei de duminică 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române. Le dorim succes!

 

Speră ei să fie mare pentru cei care vor ieși de la slujba de duminică, momentul artistic Aici va avea loc cel de al doilea moment artistic. În drumul lor, din centrul orașului până la Cadedrala din Ostroveni, sunteți invitați și dumneavoastră ca  să le fiți alături, la vederea acestor personaje care îi înfățișează pe cei doi domnitori, Mihai Viteazul și Alexandru Ioan Cuza, la ieșirea de la slujbă uimirea să fie pe măsură pe cai, le vor aminti de etape semnificative din istoria poporului român.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *