Mulțumim, Petre Berbecaru!

897 0
PETRE BERBECARU se retrage de la 1 februarie 2021 din calitatea de expert sportiv la SCM Rm. Vâlcea, pentru a fi mai mult timp alături de familie. Vârsta și pandemia îl determină pe Petre Berbecaru să spună stop unei cariere excepționale pusă în slujba handbalului vâlcean și românesc.
Imediat după terminarea IEFS-ului devine profesor de sport și construiește prima echipă de handbal la Buleta-Vâlcea. După o pauză de patru ani, timp în care a condus destinele fotbalului vâlcean, în 1982 ajunge la Oltchim, unde îndeplinește toate funcțiile de conducere, atât în administrație cât și în conducerea tehnică. A fost, pe rând, secretar al clubului, vicepreședinte, antrenor secund, antrenor principal și președinte. Din 2013, când s-a desființat legendarul Oltchim, Petre Berbecaru a stat departe de handbal până în noiembrie 2016, când la solicitarea primarului Mircia Gutău revine în handbal și preia echipa HCM Râmnicu Vâlcea, pe care o resuscitează și ajunge ca numai după un an, handbalul vâlcean să fie reprezentat din nou în Cupa EHF.
Din 2018, echipa se transformă în SCM, iar Petre Berbecaru preia postul de expert sportiv în conducerea clubului. ”SCM încearcă să continue tradiția Oltchimului și cred că o va face, sunt convins că nu se va opri aici. Din punct de vedere sportiv, SCM va fi ce a fost Oltchim. Când am venit la HCM nu am găsit nimic, am luat-o de la zero. Cu buget mai mic, am reușit performanțe mari, nu bugetele joacă pe teren. Mi-aș dori să se confirme că drumul pe care am pornit nu este greșit și am făcut bine ce am făcut până acum” a povestit nea Petrică în vara anului trecut, într-un interviu acordat clubului nostru.
Ioan Gavrilescu și Petre Berbecaru sunt două nume de care se leagă apariția handbalului de performanță în Râmnicu Vâlcea. A fost părtaș la toate poveștile de vis ale acestui sport atât de iubit de către vâlceni. Știe poveștile tuturor jucătoarelor care au trecut, pe rând, pe la Chimistul, Oltchim, HCM și SCM , începând cu Maria Torok Duca, Edith Matei, Luminița Dinu, Mariana Târcă, Steluţa Luca, Cristina Neagu, Narcisa Lecușanu, Oana Manea sau Aurelia Brădeanu fiind doar câteva nume de prestigiu din handbalul românesc și internațional.
Îi mulțumim pentru tot ce a făcut pentru Râmnicu Vâlcea, timp de aproape patru decenii și suntem siguri că Petre Berbecaru va fi în continuare cu sufletul alături de handbalul vâlcean, iar sfaturile lui vor fi bine-venite întotdeauna, indiferent de cine conduce acest sport.
”Desigur, retragerea lui nea Petrică nu este o veste tocmai plăcută, dar, din păcate, timpul nu iartă pe nimeni, indiferent cât de multe lucruri extraordinare ai făcut în viață. Este un lucru fantastic ca, în momentul când te retragi, după o viață petrecută pe terenurile de sport, să stai și să îți fie greu să rememorezi toate momentele de glorie pe care le-ai trăit, după aproape patru decenii. Care au fost cele mai importante, când ai avut atât de multe succese? Domnul Berbecaru a fost cel care a dorit ca eu să vin la club și după o perioadă, să preiau conducerea clubului. Îi mulțumesc pentru încrederea acordată și va fi mereu în inima mea. Voi face totul să nu îl dezamăgesc. Am avut norocul ca, atunci când am venit la acest club să beneficiez de sfaturile a doi titani din conducerea unui club de handbal, în persoanele domnilor Ioan Gavrilescu și Petre Berbecaru, cărora le mulțumesc încă o dată” – Florin Verigeanu, presedinte sectie handbal SCM Râmnicu Vâlcea

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *