Ștefan Vuza își dorește ca Chimcomplex să devină un jucător activ în zona Green Deal

714 0

Chimcomplex, cu două platforme în industria chimică, la Oltchim Râmnicu-Vâlcea şi Borzeşti, este una dintre cele mai mari 20 de companii antreprenoriale din România şi cel mai mare exportator cu capital privat românesc. Potrivit președintelui societății, omul de afaceri Ștefan Vuza, vorbim de o cifră de afaceri de peste 260 mil. euro în 2019. Gigantul industrial va finaliza anul acesta viitor o investiţie de 35 mil de euro, pentru o fabrică ce va crea circa 200 de locuri de muncă.

Totodată, această nouă fabrică, specializată în polioli – folosiţi la fabricarea spumelor poliuretanice folosite în industria mobilei  – va mări capacitatea de producţie la peste 140.000 de tone pe an, iar centrul avansat de cercetări al poliolilor cât şi cel de producere a energiei prin hidrogen va lucra pentru a finaliza proiectele.

Recunoașterea activității lui Vuza tocmai a venit recent, când acesta a primit  „Premiul pentru construirea celui mai puternic grup industrial chimic cu capital privat din România” în cadrul Galei Clubantreprenor.ro. Ștefan Vuza este Doctor în științe economice și avocat și, totodată, președintele Grupului S.C.R.

“Mulțumesc pentru acest premiu în numele oamenilor dedicați și loiali care au luat parte la procesul de achiziție al activelor Oltchim acum 2 ani și apoi la cel de integrare al celor două mari platforme chimice de la Borzești și de la Oltchim!” a scris acesta pe pagina sa de socializare.

În momentul de faţă România nu are o strategie pe hidrogen.

Vuza își dorește ca planul propus să devină un proiect de țară, iar Chimcomplex să devină jucător activ în zona Green Deal. “Industria chimică este indispensabilă pentru viitorul umanității și o să vă explic și de ce. Tranziția către Green Deal ne aduce provocări uriașe și un set de oportunități pentru industria chimică. Noi deja am avansat proiecte pentru producția și utilizarea de hidrogen și energie verde pe platformele noastre sau pentru chimizarea gazului și reciclarea chimică.

Europa în general și România în particular trebuie să își demonstreze poziția de lider în inovarea și implementarea de noi tehnologii competitive pentru a asigura o tranziție neutră din punct de vedere climatic în următorii ani. Fie că este vorba de produse chimice pentru panouri solare, turbine eoliene, izolații pentru clădiri, medicamente sau tehnologii de reciclare chimică, industria noastră, reprezentată de Chimcomplex excelează în furnizarea contribuției sale la Green Deal. Aceasta este, de asemenea, modalitatea de a asigura o creștere economică durabilă, reducerea deficitului bugetar și noi locuri de muncă pe platformele noastre.

Pentru aceasta ne propunem parteneriate strategice cu clienții și furnizorii cheie, dar și cu alte companii chimice și instituții academice cu care ne putem asocia în utilizarea activelor și în dezvoltarea de noi aplicații.

Viitorul este al celor care îndrăznesc, care caută soluții și nu renunță. Noi suntem acei specialiști care ne ambiționăm să investim în România, să fim un partener de încredere pentru angajați, clienți, Guvern și mediul de afaceri. “

Kandy Reisenauer

Articole asemănătoare

Informare – Cancelarie Prefect

Postat de - 1 septembrie, 2020 0
FacebookTwitterMINISTERUL AFACERILOR   INTERNE INSTITUȚIA  PREFECTULUI – JUDEȚUL VÂLCEA CANCELARIE PREFECT  INFORMARE DE PRESĂ  Având în vedere Hotărârea de Guvern privind…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *