Peste 9.000 de persoane au fost sprijinite prin Fondul pentru Vârstnici  în perioada pandemiei de Fundația Regală Margareta a României

518 0
  • 061 de vârstnici sprijiniți pe perioada unui an de pandemie de Fundația Regală Margareta a României și partenerii săi
  • Ajutorul material și informații actualizate despre servicii din comunitate, principalele nevoi ale vârstnicilor în această perioadă
  • 000 de Euro investiți în acțiuni de ajutor pentru seniori, în perioada martie 2020-martie 2021

În urmă cu un an, în martie 2020, în contextul instaurării stării de urgență și al impunerii izolării sociale ca măsură de prevenție împotriva COVID-19, Fundația Regală Margareta a României a lansat Fondul pentru Vârstnici, un fond de urgență prin care a deservit nevoile a 9.061 de seniori singuri și vulnerabili, din mai multe zone ale țării, contribuind în acest fel la gestionarea crizei determinate de pandemie.

Situația mondială inedită a adus noi provocări pentru întreaga populație, dar mai ales pentru vârstnicii care trăiesc în condiții dificile de viață. Dacă mulți dintre seniori au primit sprijin moral și material din partea familiei sau a persoanelor din cercul lor social, în România, aproape o treime din cei 3,7 milioane de vârstnici, au înfruntat singuri provocările acestei perioade. Pentru aceștia, izolarea socială a însemnat lipsa accesului la servicii și produse indispensabile, iar distanțarea le-a adâncit sentimentul de singurătate.

Prin serviciul național Telefonul Vârstnicului, Fundația a identificat și a cartografiat în timp real nevoile urgente exprimate de vârstnici din toată țara, în perioada stării de urgență, între care: obținerea de ajutor material (alimente, medicamente, igienico-sanitare), solicitarea de informații despre serviciile disponibile în comunitate, îngrijire și sprijin practic la domiciliu, dar și informații medicale. Noile tipuri de solicitări adresate în perioada menționată au vizat facilitarea cumpărăturilor și consilierea psihologică prin telefon. Pentru a rezolva o parte dintre aceste nevoi, Fundația Regală Margareta a României a dezvoltat noi servicii de sprijin pentru persoanele vârstnice și a suplimentat echipa de specialiști și voluntari, începând chiar cu 17 martie 2020.

În noul context social, Fundația a lansat campania de atragere de resurse pentru Fondul pentru Vârstnici, și a prioritizat una dintre misiunile proprii, aceea de a contribui la îmbunătățirea nivelului de trai al persoanelor vârstnice din România. În acest sens, Fundația a activat o rețea de servicii sociale și de suport, a extinzând proiectele proprii și susținând ong-uri și initiative civice dedicate seniorilor aflați în dificultate.

Fondul pentru Vârstnici acționează prin 4 componente menite să rezolve diverse nevoi ale vârstnicilor:

  • Telefonul Vârstnicului – singura linie telefonică de ajutor, gratuită accesibilă la nivel național;
  • Fondul pentru Comunități – sprijin oferit ONG-urilor din țară pentru a implementa activități de ajutor pentru persoane vârstnice din comunitate;
  • Acțiuni de solidaritate – ajutor material sau financiar pentru cei care trăiesc în condiții precare;
  • Voluntari pentru vârstnici – acțiuni logistice realizate în sprijinul persoanelor vârstnice.

În perioada martie 2020 – martie 2021, la Telefonul Vârstnicului, s-a înregistrat un număr triplu de apelanți unici și un număr record de convorbiri. Astfel, 3.827 de seniori au avut 17.684 de convorbiri cu operatorii specializați în asistență socială, și au găsit răspunsuri la problemele cu care s-au confruntat. Echipa de asistenți sociali a răspuns cu suflet în fiecare zi, ascultând problemele vârstnicilor și identificând resursele și soluțiile disponibile pentru ei în comunitate, prin accesarea unei baze de 400 de instituții și furnizori sociali, publici și privați. Psihologii au acordat consiliere și sprijin emoțional, iar voluntari pregătiți de Fundație au oferit alinare celor au avut nevoie de un interlocutor, creând relații telefonice cu aceștia, prin serviciul de reapelare săptămânală. Pentru a răspunde tuturor solicitărilor, echipa Telefonul Vârstnicului, compusă în mod curent din 3 specialiști în asistență socială și 15 voluntari, a fost extinsă în contexul numărului record de apeluri, prin prestația part-time a 6 psihologi și alăturarea altor 8 psihologi în echipa de voluntari.

 

Principalele motive pentru care cei mai mulți dintre vârstnici au apelat linia specială, în perioada martie 2020-martie 2021, au fost nevoia de sprijin material (1.253 de solicitări) și nevoia de informații actualizate despre serviciile disponibile în comunitate (1.198 de solicitări). Alte solicitări exprimate de seniori au vizat livrarea cumpărăturilor, oferirea de îngrijire și sprijin practic la domiciliu, dar și obținerea de informații medicale, sprijin emoțional sau consiliere psihologică. Suplimentarea serviciilor Telefonului Vârstnicului a fost posibilă cu sprijinul Fundației Vodafone România, Johnson Wax, Hochland și Compania Națională Loteria Română.

Prin Fondul pentru Comunități, Fundația a sprijinit, în perioada martie 2020-martie 2021, 21 de ONG-uri ce desfășoară activități dedicate persoanelor vârstnice în 11 județe și care au ajutat 3.034 de seniori. Pentru 9 dintre aceste organizații, au fost oferite granturi cu o valoare cuprinsă între 3000 și 8000 de EUR, în funcție de numărul de beneficiari. Aceste granturi le-au permis să continue serviciile sociale de îngrijire la domiciliu, sprijn practic în locuință, dar și sprijin material și emoțional oferit seniorilor afectați de singurătate, imobilitate fizică, boli cronice, cu un trai precar sau cu o vârstă foarte înaintată. Acest sprijin a fost posibil și datorită implicării partenerilor, Fundația Orange, Alliance Healthcare, Metropolitan Life, SN Nuclearelectrica, PBG Management&Engineering și Qualicaps România.

Prin acțiunile de solidaritate, Fundația a fost alături de vârstnici din 14 localități, oferind un număr de 6.150 de pachete cu produse alimentare, de igienă personală, sanitare, paramedicale, de protecție, articole de încălțăminte sau tichete sociale. 400 de meniuri tradiționale și pachete cu alimente și produse de uz cotidian au fost oferite cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun, cu ajutorul City Grill, Fan Courier, Mega Image, Avicola Buzău. Produse alimentare au fost oferite de-a lungul anului de Albalact, Lăptăria cu caimac, Orkla Foods și McDonalds, în timp ce Alliance Healthcare, Hartmann România, Ecco Shoes, Sabon Holdings și GG Diagnostica au oferit produse de igienă personală, articole de încălțăminte, dar și măști de protecție, atât de necesare în condițiile actuale. Sute de vârstnici au beneficiat, de asemenea, de tichete sociale sau pachete de ajutor, prin contribuția Fundației Vodafone România, Hochland România, Kaufland România și Compania Națională Loteria Română.

Campania Voluntar pentru Vârstnici, inițiată de Fundația Regală Margareta a României în martie 2020, și susținută de Kaufland România, a implicat 304 voluntari de toate vârstele, cu profesii diverse și din toate zonele țării. Aceștia au răspuns apelului Fundației și s-au implicat în diverse acțiuni logistice pentru a facilita accesul la cumpărături pentru 2.200 de persoanelor vârstnice. Echipe de voluntari din companii precum Hochland, Fan Courier sau Adobe s-au alăturat, de asemenea, pentru distribuirea pachetelor de ajutor la casele vârstnicilor singuri sau cu dificultăți materiale.

Implicarea și generozitatea românilor a făcut posibilă investirea unei sume de 365.000 Euro în diverse tipuri de ajutor material, practic sau emoțional oferit vârstnicilor din România prin Fondul pentru Vârstnici. Prin campania de strângere de fonduri Avem o dragoste de dat, sprijinită de agențiile de branding, comunicare și media Heraldist&Wondermarks, Conan PR și Zenith Media, Fundația Regală Margareta a României a mobilizat diverse tipuri de contribuții de la donatori, companii și finanțatori care au dorit să se alăture eforturilor dedicate vârstnicilor singuri. Publicul s-a putut implica pentru susținerea vârstnicilor prin transmiterea unui SMS cu textul SINGUR la 8844, donând astfel 2 Euro lunar.

Fundația Regală Margareta a României dorește să mulțumească partenerilor, sponsorilor și donatorilor prin video-documentarul realizat de Emotions Philms Production, în care regizorul Laurențiu Tomoroga surprinde singurătatea vârstnicilor, sentimentul acut de înstrăinare pe care aceștia îl trăiesc și sprijinul oferit de Fondul pentru Vârstnici, care aduce o rază de speranță într-un univers de multe ori întunecat.

Programul Fondul pentru Vârstnici continuă și în 2021, iar contribuțiile pot fi realizate prin SMS la 8844 cu textul SINGUR, pentru a dona 2 Euro lunar, sau prin sponsorizări din partea companiilor în contul RO77BACX0000000129312250.

***

Despre Fundaţia Regală Margareta a României

Înființată în 1990 de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, împreună cu tatăl său, Regele Mihai, Fundația Regală Margareta a României este astăzi o organizație neguvernamentală de elită care sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. Fundația este una dintre puținele organizații non-guvernamentale care derulează programe sociale dedicate vârstnicilor, cu sprijinul voluntarilor, într-o abordare intergenerațională. Încă din anul 1993, Fundația a venit în sprijinul vârstnicilor din România prin proiecte menite să combată izolarea și singurătatea și să ajute la creșterea calității vieții acestora, precum Fondul pentru Vârstnici, Telefonul Vârstnicului, Centrele Generații, Seniorii Noștri, Clubul Seniorilor, Niciodată Singur, Campania Flori pentru Suflet. Astfel, peste 180.000 de persoane vârstnice au primit sprijin din partea Fundației de-a lungul timpului. Mai multe detalii pe www.frmr.ro.

Contact:

Cristina Rotaru, Coordonator PR, Comunicare și Evenimente

Email: cristina.rotaru@principesa.ro, Mob: +40 0735 444 488

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *