Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că se primesc Cereri de Plată aferente anului 2021 pentru Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” aferentă Măsurii 8, Submăsura 8.1 „Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.
În conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 48/01.03.2021, Cererile de plată se primesc la Centrele Judeţene APIA şi al Municipiului Bucureşti, până la data de 17 mai 2021, de către beneficiarii care au depus Cereri de sprijin în cadrul sesiunilor 1/2016, 2/2017, 3/2018, 4/2019 sau/și 5/2020.
Cererile de plată pot fi depuse și după data de 17 mai, respectiv până la data de 11 iunie 2021 (inclusiv), cu o reducere de 1%, pentru fiecare zi lucrătoare, a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul dacă cererea de plată ar fi fost depusă până la data de 17 mai 2021 (inclusiv).
Formularele de modificare a cererilor de plată pot fi depuse, fără aplicarea de penalități, până la data de 31 mai 2021 (inclusiv). Formularele de modificare a cererilor de plată pot fi depuse și după data 31 mai 2021, dar nu mai târziu de 11 iunie 2021, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor aferente anului de angajament pentru utilizarea efectivă a suprafeței în cauză peste termenul de 31 mai 2021.
În funcţie de tipul plăţii solicitate, dosarul cererii de plată trebuie să cuprindă documentele doveditoare privind efectuarea lucrărilor de înființare, împrejmuire și întreținere, specificate în capitolul V din Formularul – tip de cerere de plată pentru anul 2021.
În contextul actual privind epidemia de Coronavirus pe teritoriul României, conform legislației, pe perioada stării de alertă, depunerea cererii de plată se poate realiza la Centrele APIA, fără prezența fizică a beneficiarilor, prin mijloace electronice de comunicație.
Informaţii detaliate pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro, la adresa: http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-sprijin-i-iasc/masuri-delegate-din-pndr.
SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE