Medicii specialiști demontează aberațiile puerile ale Oliviei Steer

642 0

 Olivia Steer nu doar dezinformează grav, ci și fabulează, în termeni cel mult, caraghioși. Recent, idolița gospodinelor și a conspiraționișilor cu studii de epidemiologie făcute la Aburcații din Deal, tocmai a recidivat cu o nouă năzbâtie.  Aceasta susține că pacienții cu COVID-19 mor „sufocați și însetați”, uciși de „protocoalele criminale ale Organizaței Mondiale a Sănătății” și cu „complicitatea criminală a eroilor din linia întâi”. Mai mult, una dintre cele mai vehemente antivacciniste din România, care este urmărită pe Facebook de peste 70.000 de oameni, îi îndemna pe aceștia să participe la protestul care a avut loc sâmbătă în Piața Universității.

Iată mostră de îndemn ce, poate că ar trebui luat în seamă ori de către medicii de specialitate, ori de către autoritățile mult prea blânde în fața valului de isterie colectivă întreținută.

„Dacă te doare în cot că morții sunt declarați toți, în mod mincinos, morți de covid, ascunși goi, în saci de plastic și înmormântați, ca animalele, fără slujbă creștinească și fără confirmarea medico-legală a cauzei decesului, nu veni, azi, la 13.00, în Piața Universității!

Dacă nu te revoltă că, la ATI, pacienții cu Covid mor legați de pat, sufocați, înfometati și însetați, uciși de protocoalele OMS ale morții, cu complicitatea criminală a eroilor din linia întâi, și declarați, apoi, în mod cinic, morți de Covid, nu veni la protest!

Dacă te lasă rece că ți se neaga dreptul de a protesta față de măsuri guvernamentale ilogice, neconstitutionale și neargumentate stiintific, în numele unei gripe cu rata de vindecare de 99,7%, nu veni, azi, la 13, în Piață Universității!

Dacă nu înțelegi de ce state ale lumii (India, China) au renunțat la isteria pandemică și și-au reluat viață normală, fără măști și fără distanțare și fără ca incidența bolii să crească, nu veni azi, la 13.00, în Piața Universității!

(…) Noi, toți ceilalți, vom fi acolo! Toți!”, a scris Olivia Steer pe Facebook.

Noi nădăjduim că nu sunteți genul care să înghită precum pelicanul gogoși fabricate de propaganda rusă, o țară în care minciuna tine loc de foame, ci veți asculta de cuvântul unui medic specialist, adânc înfipt în miezul problemei.

 

Radu Țincu: La fiecare nivel al acestei pandemii există o teorie a conspirației

Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Clinic de Urgență București, a spus luni seară la Digi24 că afirmațiile Oliviei Steer sunt greu de comentat, iar dacă până acum medicii erau obișnuiți cu curentul antivaccinist, acum este contestat orice ține de medicină: „De la OMS, de la modul în care sunt prezentate datele, de la protocolul de tratament și se ajunge până la medicii de terapie intensivă, care sunt adevărați criminali, într-o complicitate directă cu Guvernul, care la rândul lui este direct conectat cu oculta mondială. E greu de demontat o astfel de conspirație”.

„De la un capăt la altul, toată această poveste este o conspirație, este ireală, este o fabulație a tuturor, e un delir care ne-a cuprins pe toți și nu există această boală. Însă, ceea ce există dincolo de asta sunt acei oameni care mor în ATI, acei din ce în ce mai mulți oameni care nu mai au loc în secțiile de terapie intensivă. Nu s-a pus în niciun moment problema ca oamenii să nu poată protesta, însă aceste proteste, însoțite de iresponsabilitate, nu fac  decât să crească rata de transmitere a virusului și să crească și mai mult presiunea pe spitale. În această zi nu cred că există vreun spital în București care să aibă locuri la ATI”, a completat medicul.

„În mod clar este o instigare și toată lupta de a încerca stăpânirea pandemiei poate fi dusă în derizoriu de astfel de declarații publice, care creează dezorientare în rândul populației și sunt și false. Ca să spui că la ATI, unde pacienții primesc oxigen sau sunt ventilați mecanic, ei se asfixiază este un lucru fals. Este total invers, oamenii sunt aduși pentru că nu mai pot să respire și au nevoie de asistență respiratorie și suport respirator”, a subliniat medicul.

„Dacă ne uităm, cred că au făcut anumiți oameni calculele, ne apropiem de numărul de vieți pierdute în al Doilea Război Mondial, oameni care au fost răpuși de coronavirus în România. Oamenii din terapie intensivă nu au cum să fie însetați și înfometați, pentru că ei sunt hrăniți. Terapie intensivă este acea specialitate care îi hrănește pe oamenii aflați în stare gravă. Există nutriție care ajunge la nivelul stomacului prin anumite dispozitive și nutriție care ajunge pe venă. Este foarte greu să demontezi o astfel de fabulație care cuprinde la fiecare nivel al acestei pandemii există o teorie a conspirației.

„Această instigare nu are doar anumite efecte ideologice, are efecte practice imediate, oamenii se îmbolnăvesc. Astfel de derapaje nu sunt doar în rândul oamenilor care nu au pregătire medicală, asistăm din păcate și oameni cu pregătire medicală care au în anumite momente derapaje prin care nu fac decât să le dea oamenilor senzația că această boală este o banalitate și că ea este amplificată doar de către autorități. Este o realitate: cel puțin în zona București trăim în aceste zile o tragedie, spitalele sunt asaltate de oameni. Întrebarea se pune când ne vom da seama cu toții că nimeni nu minte, probabil că va fi necesar acel scenariu pe care nimeni nu și l-a dorit, cum am văzut în Italia în vârful pandemiei, când oamenii mureau în ambulanțe, în fața spitalelor”, a mai spus dr. Radu Țincu.

Medicul a spus că „în mod cert trebuie să se facă ceva” din punct de vedere legal, pentru că „în ultimele săptămâni, în România a mai apărut o vulnerabilitate: a celor care cred în aceste teorii, pacienți care nu vin la spital”.

„Am avut foarte mulți pacienți care au refuzat să vină la spital și au ajuns direct în terapie intensivă sau au fost pacienți care s-au prezentat la camerele de gardă, au fost investigați, au plecat pe proprie răspundere acasă și au revenit în două-trei zile într-o stare atât de gravă încât au necesitat intubație și ventilație mecanică. Acest tip de mesaj dat în spațiul public nu face decât să crească mortalitatea. Aceste persoane sunt responsabile, dincolo de partea legală, sunt responsabile din punct de vedere moral de cei care se îmbolnăvesc pentru că le urmează sfaturile”, a atras atenția medicul Radu Țincu.

C.R

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *