Acțiuni de prevenire și limitare a infectării cu virusul SARS-COV-2

844 0

În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Astfel, polițiștii vâlceni au derulat atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 91 societăți comerciale, 177 mijloace de transport, au fost verificate/legitimate 2.001 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 77 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, din care 67 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 2 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolare și 8 pentru nerespectarea prevederilor privind deplasarea/libera circulație, valoarea sancțiunilor fiind de 7.500 de lei.

Patrule pedestre, formate din polițiști și polițiști locali derulează de asemenea acțiuni de informare a cetăţenilor cu privire la noile măsuri instituite privind restricțiile de circulație, în vederea prevenirii și limitării infectării cu virusul Sars-CoV -2.

Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și impunerea respectării legislației.

Reamintim că circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22:00-05:00, este restricționată, cu unele excepții pentru motive justificate, în care persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

De asemenea, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăviri  este mai mare de 4 la 1000 de locuitori, circulația persoanelor în afară locuinței/gospodăriei este permisă până la ora 20:00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, iar magazinele se vor închide la ora 18:00.

În localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăviri este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, circulația persoanelor în afară locuinței/gospodăriei este permisă până la ora 20:00 și în timpul săptămânii, iar magazinele se vor închide la ora 18:00.

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor de COVID 19.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

*Recomandăm tuturor cetăţenilor  să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.

 *Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.

 *Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!

Totodată, reamintim TELVERDE – 0800800165/WHATSAPP 0755021218, numerele de telefon la care pot fi sesizate nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *