23 aprilie – Sfântul Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință

713 0

Sfântul Mucenic Gheorghe este cinstit pe 23 aprilie. Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadocia, din părinți creștini. A trăit în vremea împăratului Dioclețian (sec. al IV-lea). Datorită vitejiei și victoriilor sale, ajunge conducător de armată.

În anul 303, împaratul Diocletian începe prigoana împotriva creștinilor. Au fost dărâmate lăcașuri de cult, interzise adunările creștinilor, arse cărțile sfinte, iar cei ce refuzau să aducă jertfă zeilor erau uciși. Sfântul Gheorghe nu se ferește să-și mărturisească credința în Hristos, motiv pentru care va fi întemnițat. Va fi supus la diverse chinuri: loviri cu sulița, tras pe roată, îngropat în var, cu lespezi de piatră puse pe piept, dar nicio tortură nu l-a făcut să renunțe la credința sa.

Martorii la supliciul sfântului, uimiți de faptul că Sfântul Gheorghe a rămas nevătămat și că a înviat un mort, au renunțat la credința păgână și au primit credința în Hristos. Minunea învierii celui decedat a determinat-o și pe împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, să îmbrațișeze creștinismul.

 

Sfântul Gheorghe a fost ispitit cu onoruri pentru a jerfi zeilor, dar aceste încercări au fost zadarnice. Pentru că nu s-a lepădat de credința în Hristos, Sfântul Gheorghe este condamnat la moarte prin decapitare, în ziua de 23 aprilie 304, rămânând de atunci zi de prăznuire.

 

Sfântul Gheorghe în iconografie

Iconografia păstrează imaginea Sfântului Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur. Este vorba despre o legendă pioasă, în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizată de un balaur. Această imagine a sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca model de curaj în lupta cu diavolul. Mai este reprezentat într-o mantie roșie, culoare tradițională pentru un martir, dar și ca războinic pedestru sau ca tribun militar în veșminte patriciene, cu o diademă metalică pe cap, cu o platoșă sub mantie, ținând o cruce în mâna dreaptă și o sabie în mâna stângă.

 

Sfântul Gheorghe pe Steagul Moldovei

Reprezentarea Sfântului Gheorghe doborând balaurul este prezentă și pe Steagul Moldovei, aflat la Mănăstirea Zografu din Muntele Athos. Pe acest steag se află și rugăciunea Sfântului Ștefan cel Mare către Sfântul Gheorghe: „O, luptătorule și biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi și în nenorociri grabnic ajutător și cald sprijinitor, iar celor intristați, bucurie nespusă, primește de la noi această rugăminte a smeritului tău rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Țării Moldovei. Păzeste-l pe el neatins în lumea aceasta și în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca să Te preamărim în veci. Amin. Și aceasta a făcut-o în anul 7008 (1500), în al 43 an al Domniei Sale“. Menționăm ca pecetea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei poartă chipul Sfântului Gheorghe, preluat după steagul de luptă al Sfântului Ștefan cel Mare.

 

Sfântul Gheorghe ca ocrotitor al Angliei

În 1222, regele Angliei, Richard Inimă de Leu, l-a ales pe Sfântul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale și al întregii țări. Regele Edward al III-lea a înființat „Ordinul St. George”, iar Crucea Sfântului Gheorghe a devenit, mai târziu, steagul Angliei, „Union Jack”. Marele Mucenic Gheorghe este considerat și ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei. Sfântul Gheorghe este si ocrotitorul armatei române. Armata Română l-a luat ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe în anul 1920, pentru a-i intări pe militarii români în lupta lor pentru apărarea țării. După o perioadă de întrerupere a acestei cinstiri, începând cu anul 1990, Sfântul Gheorghe este cinstit în mod deosebit în toate unitățile militare.

 

De Sfântul Gheorghe, aproape un milion de români își aniversează onomastică

Din cei 924.830 de români care își aniversează onomastica de Sfântul Gheorghe, 739.368 sunt bărbați, majoritatea acestora, respectiv 565.509, purtând numele de Gheorghe sau Ghiorghe.

Alături de aceștia, vor fi în sărbatoare și cei care poartă numele de George (144.873), Gheorghiță sau Ghiorghița (24.040).

Dintre femei, cele mai multe poartă numele de Georgeta (135.370). În această zi nu vor fi uitate nici persoanele cu nume de Gheorghiță sau Ghiorghița (34.623) și Geta (14.945 ).

 

Curierul de Râmnic urează La mulți ani celor tuturor ce poartă numele Sfântului Mucenic Gheorghe!

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *