Romulus Bulacu este inspector general cu rol de secretar de stat, la ITC

446 0

De joi, 22 aprilie, vâlceanul Romulus Bulacu este noul inspector general, cu rang de secretar de stat, la Inspectoratul de Stat în Construcții.

Acesta l-a înlocuit pe Paul Racoviță, care a fost revocat din funcție printr-o decizie a premierului Florin Cîțu.

Romulus Bulacu a urmat cursurile Universității Tehnice Gh. Asachi –  Facultatea de tehnologia și chimia textilelor și deține un master în Dreptul Afacerilor. Este Doctor inginer din anul 2015.

A fost membru al Partidului Democrat, apoi, membru PNL, obținând  un loc de senator  din partea acestei formațiuni.  Între 2012 și 2016 a fost consilier judeţean în Vâlcea. Ca senator, a avut 276 de intervenții în Parlament, aceasta însemnând luări de cuvânt, declarații, propuneri legislative, întrebări și interpelări, moțiuni.

A făcut parte din Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, fiind vicepreşedinte al acesteia, din 2018 și, din Comisia economică, industrii şi servicii. Din anul 1991 și până în prezent, a ocupat diverse funcții în cadrul societății Minet SA Râmnicu Vâlcea, companie producătoare de textile nețesute.

K.R.

Articole asemănătoare

Cicerone Theodorescu

Postat de - 9 februarie, 2021 0
FacebookTwitterCicerone Theodorescu (9 februarie 1908, Bucureşti – 18 februarie 1974, Bucureşti) este un poet şi traducător. Este fiu de muncitor…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *