Prinși între ciocan și nicovală  – arborii din municipiu, prilej de sfadă locală

432 0

Râmnicul este un oraș frumos și îngrijit. Dincolo de speculații de o parte și alta, este greu de tăgăduit acest lucru.
Totuși, ca în orice altă comunitate, există și probleme, iar una din ele o reprezintă, uneori, arborii.
Populația este divizată, vis a vis de acest subiect, din considerente diverse. Umbra, aspectul, spațiul ocupat de arboria, afinitatea sau aversiunea față de aceștia, și chiar simpatiile sau antipatiile politice îi determină pe localnici să se certe între ei ori să judece ori să aprecieze autoritatea publică locală.

Cert este că, aflați între ciocan și nicovală, cei de la Administrația Domeniului Public nu știu cum să facă astfel încât să nu mai existe nemulțumiri și nemulțumiți.

Dacă cei de la ADP toaleteaza pomii, o parte a locuitorilor protestează că nu e bine, că i-au mutilat, atunci când lucrătorii fac exces de zel  cu tăierea crengilor. Astfel, s-a ajuns ca aceștia să nu mai intervină în anumite zone decât pe baza de cereri înregistrate la Primăria municipiului.

Daca nu îi toaletează, iar nu e bine, pentru că, la prima vijelie, crengile rupte fac mizerie, uneori, chiar prăpăd. Cad pe case trotuare, acoperișuri, mașini, sau pe oameni. Aici, profesioniștii sunt “mină de aur”, pentru ei că știu exact când și ce și cum trebuie făcut, chiar și dacă e vorba doar de ajustările necesare.
Pe bulevardul Nicolae Bălcescu, teii sunt frumoși și bogați, ca în albumele de botanică, însă, nefiind toaletați de ceva vreme, au depășit înălțimea caselor existente și se lovesc de cele apropiate de stradă. Aceasta înseamnă igrasie, frig și grădini aproape distruse de umbră primăvara și toamna, dar și răcoare pe timpul verii. Iar explozia florilor de tei va avea, cu siguranță, darul de a liniști spiritele, cel puțin pe durata cât acestea ne vor bucura cu mireasma lor fantastică.
Adevărul și dreptatea, ca în multe alte situații, sunt undeva la mijloc.

K.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *