Produsul Intern Brut al României a crescut, în termeni reali, în primul trimestru al anului cu 2,8%, față de trimestrul IV din 2020, iar față de acelasi trimestru din anul 2020 a scăzut cu 0,2% pe seria brută şi nu a înregistrat nici o modificare pe seria ajustată sezonier, potrivit estimărilor „semnal” anunțate marți de Institutul Național de Statistică (INS).
Seria ajustată sezonier a PIB-ului trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul I 2021, fiind înregistrate diferențe față de varianta publicata în comunicatul de presă din 8 aprilie 2021.
„Pe seria ajustată sezonier, în trimestrul I 2021, comparativ cu trimestrul anterior, Produsul Intern Brut a crescut cu 2,8%. Față de acelaşi trimestru din anul 2020, Produsul Intern Brut nu a înregistrat nicio modificare”, arată datele INS.
Pe serie brută, comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2020, Produsul Intern Brut, în trimestrul I 2021, a înregistrat o scădere cu 0,2%.
Astfel:rezultatele trimestrului I 2020, comparativ cu trimestrul IV 2019, au fost revizuite de la 100,6% la 100,7%; rezultatele trimestrului III 2020, comparativ cu trimestrul II 2020, au fost revizuite de la 105,6% la 105,5%; rezultatele trimestrului IV 2020, comparativ cu trimestrul III 2020, au fost revizuite de la 104,8% la 104,6%”, precizează INS. Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial în conformitate cu practica europeană.
„Estimările ‘semnal’ precum şi cele provizorii ale Produsului Intern Brut trimestrial sunt afectate de dificultățile create de criza pandemică şi de instituirea stării de urgență şi a stării de alertă. Aceste dificultaăți au fost legate de colectarea datelor de bază care reprezintă intrări pentru conturile naționale şi s-au concretizat printr-o creştere a ratei de non-răspuns.
Pentru completarea informațiilor au fost utilizate surse alternative pentru a diminua, cât mai mult posibil, efectele acestor cauze asupra calității indicatorilor produşi. Conform practicii curente, datele publicate astăzi vor face obiectul unor revizuiri, conform calendarului comunicatelor de presă şi a politicii de revizuire a conturilor naționale publicate pe site-ul INS, pe măsura ce noi surse de date devin disponibile. În condițiile actuale, revizuirile ar putea fi mai mari decât de obicei”, mai arată datele INS.
CORNELIU CÎRSTEA
18.05.2021