Vești bune: taberele școlare vâlcene vor reprimi copii vara aceasta

858 0

Compartimentul Tineret Tabere din cadrul Direcției pentru Sport și Tineret Vâlcea a stabilit calendarul de acțiuni pentru anul 2021. Acest calendar are 2 componente, respectiv activități de și pentru tineri, desfășurate la Centrul de Tineret și cel de activități proprii al D.J.S.T. Vâlcea. Cele 14 acțiuni cuprinse în programele D.J.S.T. Vâlcea se vor desfășura în perioada mai – decembrie 2021, cu respectarea metodologiei de organizare, funcționare și finanțare, conform obiectivelor și direcțiilor de acțiune din Strategia Națională de Tineret. De asemenea, activitățile propuse vor respecta dispozițiile legale în vigoare privind prevenirea răspândirii și contaminării SARS-COV-2.

“Proiectele pe care ni le-am propus în acest an, au ca prioritate formarea și dezvoltarea tinerilor, prin inițierea și îmbunătățirea anumitor deprinderi esențiale în dezvoltarea personală. Ne propunem ca aceste acțiuni să le derulăm în parteneriate cu alte O.N.G.T.-uri și asociații de profil. Invităm pe această cale, reprezentanții organizațiilor nonguvernamentale de tineret, care își doresc să participe în proiectele noastre, să ne contacteze la adresa de mail djst.valcea@mts.ro sau la numărul de telefon 0721.322.601, număr la care consilierii din cadrul compartimentului de tineret vor putea oferi detalii și pot face înscrieri. Este o invitație pe care o lansăm tuturor celor interesați să participe la programele noastre și să contribuie alături de noi, la atingerea obiectivelor pe care le avem, în interesul tinerilor vâlceni. Cu această ocazie ne propunem să ne mărim și numărul de O.N.G.T. – uri identificate ca fiind active la nivelul județului, pentru că D.J.S.T. Vâlcea oferă mai multe oportunități în acest sens. Iar la acest capitol aș menționa organizarea Concursului Local de proiecte care se va demara în curând, în cadrul căruia vom pune la dispoziția celor interesați, fonduri guvernamentale în vederea derulării celor mai bune și pertinente proiecte care au ca scop implementarea politicilor destinate tinerilor din județul Vâlcea””, a conchis directorul adjunct Silvia Nadolu, în comunicatul de presă afișat public.

K.R

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *