Știați că… și ziua de astăzi este a UNIRII

361 0

27 MAI 1600

“De la 1600, nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriașa lui personalitate, fără paloșul sau securea lui ridicată spre cerul dreptății, fără chipul lui de curată și desăvârșită poezie tragică.”, spunea Nicolae Iorga despre Mihai Viteazul
27 mai este ziua în care, pentru prima oară, un conducător român apare în documente purtând titlul de “Domn al Țării Românești, Ardealului și Moldovei“.
La această data, Mihai Viteazul devine oficial conducător al celor trei principate române, în urma campaniilor desfășurate în Transilvania și Moldova.

Sunt îndreptățit să cred că adevăratele origini ale domnitorului primei uniri, Mihai Viteazul, se află aici, la Drăgoești, unde a și fost botezat în Biserică Sfinții Trei Ierarhi, ctitorie a cumnatului său, Marele logofăt Tudor Drăgoescu, ce datează din anul 1525.

Există dovezi că la Drăgoești, în curtea marelui Logofăt Tudor Drăgoescu, a avut loc, la 4 iulie 1557, divanul Țării Românești. Evenimentul a fost consemnat într-un hrisov semnat de către Pătrașcu Vodă, document aflat în arhivele Academiei Române.

Pătrașcu Vodă, tatăl lui Mihai Viteazul (după unii istorici) și domn al Țării Românești, își petrecea vara la Drăgoești, la fiica sa Maria, căsătorită cu marele Logofăt Tudor Drăgoescu.

Istoricii cred că ședința divanului de la 4 iulie 1557 a avut loc la Drăgoești, fiindcă era botezul lui Mihai sau nunta fiicei lui Pătrașcu Vodă, Maria.
Se crede că Pătrașcu Vodă era tatăl nelegitim al lui Mihai Viteazul, însă nu există dovezi ale filiației.
Istoricii opinează că mama lui Mihai Viteazul era o vânzătoare de răchie din Buciumeni, localitate în care Mihai Viteazul construiește o bisericuță din lemn.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *