Exponatul săptămânii la Muzeul de Istorie; un iatagan cu mâner din os și decorațiuni

1205 0

Până duminică, 6 iunie, piesa selectată drept exponatul săptămânii, la Muzeul de Istorie, este un iatagan; acesta face parte din colecția de Istorie modernă a Muzeului de Istorie a județului Vâlcea.

Iataganul este o armă albă, fiind folosit de către armatele Imperiului otoman între secolele al XVI-lea și al XIX-lea. Are tăișul în interior, iar mânerul nu are gardă, plăselele terminându-se la partea superioară cu niște ”urechi” care au rolul de a împiedica alunecarea iataganului din mâna luptătorului în timpul luptei.

Denumirea de yatagan are la bază o legendă: un comandant de oşti numit Osman bey a cucerit o provincie din sud-vestul Turciei de astăzi. Fierarul său, Yatagan Baba, a pus aici bazele unui atelier de confecţionat arme albe, dând numele său atât oraşului cât şi armei în cauză.

Mânerul acestui yatagan este din os, cu extremitatea superioară proeminentă, având benzi de metal alb, cu ornamente florale. Lama este uşor încovoiată, cu vârf ascuţit şi tăiş. Are un şanţ îngust în apropierea muchiei netăioase. La zona de îmbinare, între lamă şi mâner, sunt montate ornamente de metal alb cu reprezentări florale. Lama este ornamentată cu elemente florale, pe una din feţe existând o inscripţie cu caractere arabe.

Obiectul are lungimea totală de 76 c, este lat de 10 cm, iar lungimea lamei este de 60 cm.

C.R.

 

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *