Primăria Municipiului a mai primit 5 milioane de lei de la bugetul de stat pentru locuinţele sociale care se construiesc în Ostroveni Sud

992 0

În baza unui nou Contract de finanţare semnat la finele lunii trecute între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi Primăria Râmnicu Vâlcea, administraţia municipală a primit o tranşă de 5 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la cele 120 de locuinţe sociale din zona Ostroveni Sud. Investiţia cu o valoare totală de peste 30 milioane de lei se află în grafic, la cele 5 blocuri realizându-se până în prezent radierele generale, pereţi la demisol, cofrarea planşeului peste demisol sau ridicarea stâlpilor la parter. Contractul de execuţie a lucrărilor are ca dată de finalizare luna februarie a anului 2023, în funcţie şi de alocaţiile anuale de la bugetul de stat. La acest moment, în evidenţele departamentului de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea figurează 534 de cereri eligibile privind atribuirea unei locuinţe sociale.

 

Biroul de Presă

 

Articole asemănătoare

Necrolog

Postat de - 29 mai, 2021 0
FacebookTwitterO veste tristă pentru lumea intelectuală a Râmnicului, ca și pentru întreaga comunitate locală: ne-a părăsit profesoara Carmen Farcaș, modelatoare…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *